Prognoza meteo: Cum va fi vremea luni şi marţi

| 18 ian, 17:46

În prima zi din săptămână valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 2 şi 11 grade, iar cele minime, între -3 grade în depresiuni şi 5...6 grade în Dealurile de Vest. Cerul va avea înnorări şi va ploua pe arii relativ extinse în vestul, centrul şi nordul ţării şi pe spaţii restrânse în celelalte regiuni.

La munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vor fi condiţii de polei. În zonele joase, îndeosebi din sudul şi estul ţării, local se va semnala ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.

În Capitală

Valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări, dar numai trecător vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 8...9 grade, iar cea minimă de 0...1 grad. Dimineaţa, dar mai ales în cursul nopţii, se va semnala ceaţă.

Marţi


Vremea va continua să fie caldă pentru această dată, mai ales în vestul teritoriului şi în zona montană şi submontană. Astfel, se vor înregistra maxime termice cuprinse între 1 grad în Moldova şi 12 grade în Dealurile de Vest şi în nord-vestul Munteniei, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade.  Cerul va fi temporar noros şi va ploua în general slab, ziua în vestul şi sud-vestul ţării şi pe arii restrânse în rest, iar noaptea, local în nordul, centrul şi estul teritoriului şi în zona montană şi izolat în celelalte regiuni. Vor fi condiţii de polei. Precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă şi ninsoare vor fi la munte, iar în a doua parte a intervalului, trecător şi în depresiunile Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele munţilor, în Crişana şi în Banat. Se va semnala ceaţă în zonele joase, dimineaţa cu precădere în cele estice şi sud-estice, iar noaptea mai ales în cele sudice.

Tag-uri: anm, ceata, prognoza meteo
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ