Protest al OPOZIŢIEI. Parlamentarii PNL au părăsit şedinţa comisiei speciale în care erau dezbătute legile justiţiei

| 22 noi, 12:29

Parlamentarii PNL au decis, miercuri, să părăsească sala de şedinţă a Comisie speciale în care erau dezbătute legile justiţiei, criticând modul lipsit de „eleganţă” şi faptul că opoziţia nu se poate exprima.

„Vreau să vă informăm că este lipsă de eleganţă ca această dezbatere, ca să nu mai vorbesc despre etică şi colegialiate, mi se pare un mod atât de impropriu în care impuneţi felul în care se desfăşoară această dezbazere, de sistemul avem majoritate, scrie pe fruntea noastră PSD, mergem aşa, nu ne interesează opinia CSM, a Parchetului General (...) PNL părăseşte lucrările acestei comisii. Când veţi reveni la sentimente mai bune şi vreţi să facem o dezbatere transparentă, vom reveni", a declarat senatorul PNL Alina Gorghiu.

Pe de altă parte, liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a precizat, miercuri, după şedinţa Birourilor permanente reunite ale celor două Camere, că PSD şi ALDE, prin liderii lor, au refuzat nejustificat solicitarea PNL de a astepta avizul Comisiei de la Veneţia pe legile justiţiei.

„Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au refuzat, fără nicio justificare, solicitarea PNL de a aştepta avizul Comisiei de la Veneţia pe legile justiţiei. Aşa cum am avertizat de ieri (marţi, n.r.), când am depus această solicitare la Birourile reunite, PSD prin liderul său, şi partenerul de alianţă ALDE, prin Călin Popescu Tăriceanu refuză cu obstinaţie ca aceste legi atât de importante pe justiţie să fie dezbătute într-un cadru amplu, să fie realizat un studiu de impact al acestora asupra sistemului judiciar şi, de asemenea, să respecte Regulamentul comun al celor două Camere privind comisiile în care trebuie să se dezbată aceste proiecte”, a spus Turcan.

Ea a arătat că refuzul PSD şi ALDE reprezintă o nouă dovadă a sfidării rolului Parlamentului şi a dispreţului faţă de Comisia Europeană, practicate de liderii PSD şi ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.

Turcan a spus că Dragnea este preocupat de dosarele de corupţie pe care le are şi de elaborarea şi votarea cat mai repede în Parlament a legilor jurstiţiei „fără avize, fără studii de impact, fără niciun argument real care să justifice timpul scurt şi varianta atât de rapidă a elaborării acestor legi”.

Turcan l-a acuzat, totodată, pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, de faptul că se comportă ca un „simplu ambasador al şefului său de partid” şi adoptă un dublu limbaj faţă de Comisia Europeană în legătură cu necesitatea avizului Comisiei de la Veneţia pe legile justiţiei.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ