Raed Arafat: Un spital din Bucureşti a cheltuit pe reactivi 3,5 milioane lei, "cât 10 UPU"

| 20 ian, 2014

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat spune că monitorizarea online a situaţiei unităţilor de primiri urgenţe e necesară, transmite Mediafax. Potrivit acestuia, monitorizarea e necesară întrucât au existat nereguli, el dând exemplul unui spital din Bucureşti care a cheltuit pe reactivi "cât 10 UPU-uri" şi a trebuit să returneze 3,5 milioane lei.

Arafat a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că până acum se făceau monitorizări ale unităţilor de primiri urgenţe, care nu erau în timp real, prin vizite şi prin monitorizare încrucişată şi că şi în trecut au fost depistate nereguli.

El a dat exemplul unui spital din Bucureşti a cărui Unitate de Primiri Urgenţe a avut un consum de reactivi "cât la 10 UPU-uri" şi a trebuit să returneze, în urmă cu doi ani, 3,5 milioane de lei, precizând că la aceeaşi unitate s-a refuzat, în luna noiembrie a anului trecut, decontarea unor facturi, pentru că acestea vizau materiale aferente unor activităţi de construcţii şi reparaţii.

"Acum doi ani, după un astfel de control, am recuperat de la un spital din Bucureşti 3,5 milioane de lei, la minister, din fondurile date, după ce am depistat astfel de lucruri. Acum, de exemplu, ni s-au trimis facturi pentru decontat de la un spital din Bucureşti, ne-a atras atenţia că ceva nu e în ordine, am trimis controlul de la minister şi automat la unele facturi s-a refuzat decontarea, pentru că au fost pe materiale, pe lucruri care nu au nimic de-a face cu ce decontăm noi pe UPU. O monitorizare în timp real, zilnică, şi o comparaţie între diferite categorii de UPU ne permite să descoperim foarte repede dacă sunt discrepanţe", a spus Arafat, care a evitat să precizeze numele spitalului.

El nu a putut preciza suma aferentă facturilor la care s-a refuzat decontarea, spunând că e vorba de "sute de mii de lei", dar a arătat că a fost sesizată în acest caz Curtea de Conturi. Arafat a arătat că ambele incidente au fost înregistrate sub aceeaşi conducere a spitalului respectiv, iar noul management a fost avertizat să evite astfel de situaţii.

"Ne asigurăm că banii pe care-i dăm ajung la bolnav", a conchis Arafat.

Spitalul care a cheltuit pe reactivi "cât zece UPU" şi a returnat 3,5 mil. lei este "Sfântul Ioan"

Întrebat de agenţia MEDIAFAX la ce spital s-a referit atunci când a spus că Unitatea de Primiri Urgenţe a cheltuit pe reactivi "cât 10 UPU-uri" şi a trebuit să returneze 3,5 milioane lei, în urmă cu doi ani, iar în noiembrie 2013 i-a fost refuzată decontarea unor facturi pentru că acestea vizau materiale aferente unor activităţi de construcţii şi reparaţii, secretarul de stat Raed Arafat a spus că este vorba de Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Ioan".

La Spitalul "Sfântul Ioan", anul trecut a fost schimbat managerul, în locul profesorului Alexandru Ciocâlteu fiind numit interimar dr. Roberto Flavian Lazăr.

Întrebat dacă schimbarea managerul are legătură cu neregulile semnalate la Unitatea de Primiri urgenţe, Raed Arafat a spus că sunt probleme diferite, motivul schimbării fiind altul.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a participat, la finalul acestei săptămâni, la întrunirea Comisiei Naţionale de Medicină de Urgenţă, la Târgu Mureş.

Duminică, el a anunţat că începând de luna viitoare se va introduce raportarea zilnică, online, la nivelul unităţilor de primiri urgenţe, care va permite o monitorizare în timp real, inclusiv a cheltuirii banilor publici.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ