Rareș Bogdan: Bolojan anunță că PNL vota un guvern PSD; acum două zile au blocat un liberal
Europarlamentarul Rareș Bogdan acuză conducerea PNL de 'ipocrizie fără margini', arătând că partidul este gata să voteze un guvern 'exclusiv PSD' după ce în urmă cu două zile a blocat un guvern cu 'un premier PNL, un vicepremier PNL și cinci miniștri liberali'.
'Ipocrizie fără margini. Dai vot unui pesedist, dar acum două zile ai blocat un liberal. Sancționați pentru pact de guvernare cu social-democrații deoarece țara avea și are nevoie urgent de un guvern, iar noi susțineam un premier PNL, un vicepremier PNL și 5 miniștri liberali, care se angajau să continue lupta cu deficitul și să facă reforme, iar acum ce să vezi? Bolojan și camarila slugilor anunță că PNL va vota un guvern PSD, exclusiv PSD, cu premier PSD... !!!!! Tare, nu? Pe Bolojan și pe cei ce vor vota acest guvern cine îi sancționează? Acum nu mai sunt 'salvarea țării', pericolul de 'junk' și 'stabilitatea bugetară' gargară, vorbe în vânt? Este un teatru ieftin în care marile principii doctrinare devin brusc flexibile (un fleac, i-am ciuruit) când se apropie votul', a scris Bogdan, miercuri, pe Facebook.
Europarlamentarul susține că partidul e 'în picaj' și economia 'se duce de râpă'.
'Sub pretextul unei mari responsabilități naționale se dă oxigen unui guvern minoritar exclusiv PSD, condus chiar de PSD-istul șef, cu sprijinul lui Bolojan și al neoprogresiștilor săi din PNL. Nu se urcă oficial în aceeași barcă, ca să nu-și enerveze electoratul chiar de tot, dar le ține vâslele din umbră. Acest număr de magie e doar fugă disperată de responsabilitate și strategie cinică de supraviețuire. Partidul e în picaj, dar mândrul cârmaci e orbit de vanitate, în viteza trotinetei. Dar economia se duce de râpă din cauza găurilor din buget, a taxelor aberante și a măsurilor anti-economice promovate în ultimul an. Așa se ajunge la situația aberantă în care exact cei care se pretindeau reformatori și intransigenți livrează acum liniște legislativă exact celor pe care îi numeau adversari de neîmpăcat. Asta da coloană vertebrală', a adăugat Rareș Bogdan.
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, marți, că partidul este deschis să voteze un guvern minoritar în jurul PSD sau un guvern minoritar PNL-USR-UDMR.
'Dat fiind tensiunile politice pe care le vedem și pe care nu Partidul Național Liberal le-a generat, considerăm că după un astfel de acord, care poate fi convenit într-o zi sau două, se poate recurge la una dintre cele două ipoteze: un guvern minoritar în jurul PSD sau un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR, noi angajându-ne să dăm un vot la instalare pentru astfel de situație, dacă nu se va opta pentru varianta pe care noi ne-o asumăm de guvern cu partenerii noștri', a afirmat liderul PNL.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x