Rareş Bogdan spune că nu îl mai vrea pe Bogdan Aurescu în viitorul Guvern. Ce spune ministrul de Externe

| 13 mar, 17:22

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a dat un răspuns dur atacurilor venite din partea prim-vicepreşedintelui PNL, Rareş Bogdan. După ce europarlamentarul a spus că nu îl mai vrea pe Bogdan Aurescu în viitorul Guvern, acesta a răspuns tot cu un atac şi a spus că "e ca şi cum aş fi criticat de Sputnik".

 

"Dacă ați fi șeful direct al lui Aurescu l-ați mai ține în funcție?“ a întrebat Ionuț Cristache.
"Eu nu!“, a replicat Rareș Bogdan, adăugând faptul că "E un loc al PNL (n.r. - Ministerul de Externe), dar nu noi l-am numit acolo“, cu referire la faptul că Bogdan Aurescu se află în Guvern pe locul Partidului Național Liberal, deși nu este membru de partid, potrivit DCNews.ro.
"Eu sunt un om asumat. Eu mă întâlnesc cu congresmeni, cu senatori și cu oameni de la Bruxelles și care îmi spun: domnule Bogdan, cereți, cereți... nu cereți nimic! / Cum adică nu cerem? / Cereți domnule să vină 200 de miliarde investiții în România că nu vă poate refuza nimeni, cereți să vi se dea armament pe care să îl plătiți într-o 100 de ani că nu o să vă poată refuza nimeni, cereți să întrați în Schengen, cereți să luați vize, cereți orice“, a relatat Rareș Bogdan.
Într-un răspuns pentru Digi24.ro, ministrul Afacerilor Externe nu s-a abţinut de la cuvinte grele şi i-a răspuns lui Rareş Bogdan.
"Nu mă interesează părerile lui Rareș Bogdan - vă aduc aminte cum, în plin război al Rusiei contra Ucrainei, cerea să blocăm la graniță cerealele ucrainene. Practic, astfel de atacuri de la asemenea personaje sunt de fapt o confirmare că fac bine ce fac - e exact ca atunci când sunt atacat de Sputnik. Probabil are destul de multe neîmpliniri și frustrări personale", a declarat Bogdan Aurescu.
Guvernul României ar urma să treacă prin schimbări majore la finalul lunii mai, când este programată rotativa premierilor şi miniştrilor între PSD şi PNL.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ