Remus Vulpescu este denunţătorul în scandalul de corupţie de la Hidroelectrica

| 24 oct, 2013

Fostul şef de la OPSPI, Remus Vulpescu, directorul de cabinet al ministrului Finantelor, Daniel Chiţoiu, este denunţătorul în cazul dosarului de mită în valoare de 1,4 milioane euro pentru încheierea unui contract de furnizare de energie de aproape 263 milioane euro între Hidroelectrica şi firma Energon Power&Gas SRL, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate cazului.

Remus Vulpescu este unul dintre membrii Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, fiind cel caruia i s-a promis suma de 1.400.000 euro pentru a vota in favoarea contractului cu Energon. Ramane insa un semn de intrebare legat de Rares Criste, cel care controleaza firma Energon. Deocamdată nu au aparut informaţii legate de un posibil rol al sau in acest dosar, citează romaniatv.net.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus reţinerea lui Ioan Mihăilă, membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită. De asemenea, a fost reţinut şi Eugen Brădean, director de trading în cadrul SC Hidroelectrica SA şi membru în cadrul Directoratului, pentru complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită.

Potrivit procurorilor DNA, în luna octombrie 2013, Ioan Mihăilă, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica S.A. și consilier al ministrului delegat pentru Energie a promis unui alt membru din același Consiliu (denunțător în cauză) suma de 1.400.000 euro pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea, de către Hidroelectrica S.A, a unui contract bilateral pe patru ani, de vânzare a energiei electrice către o anumită societate comercială din România, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei aproximativ 262.980.000 euro) ceea ce reprezentau condiții defavorabile pentru societatea Hidroelectrica".

Procurorii susţin că "promisiunea de dare de mită s-a făcut cu ajutorul lui Eugen Brădean, director de trading în cadrul S.C. Hidrolectrica S.A. și membru în cadrul Directoratului Hidroelectrica S.A". "Suma promisă cu titlu de mită urma a fi disimulată sub aparența unui contract de comision care ar fi fost încheiat de către o firmă off-shore și firma achizitoare a energiei electrice. Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acționarilor, Consiliul de Supraveghere și Directorat. Astfel, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte Mihăilă Ioan. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizării Directoratului din care făcea parte și Brădean Eugen", mai susţin procurorii.

La data de 23 octombrie 2013, procurorii au dispus reținerea lui Brădean Eugen și Mihăilă Ioan pe un termen de 24 de ore, urmând a fi prezentați la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ