România TV: Crin Antonescu: Sunt pentru înăsprirea pedepselor din Codul Rutier

| 24 sep, 2013

Liderul liberal Crin Antonescu a declarat că susţine înăsprirea sancţiunilor din Codul Rutier, dar a cerut amânarea introducerii proiectului de Cod în atenţia Guvernului pentru că noile prevederi trebuie discutate şi cu categorii profesionale interesate.

"Şi eu sunt pentru înăsprirea pedepselor. Şi eu sorb cuvintele lui Radu Stroe când vorbeşte de oameni iresponsabili care pun în pericol viaţa unor oameni nevinovaţi, dar este necesară o discuţie şi cu alte categorii profesionale", a declarat la România TV Crin Antonescu.

Liderul liberal a amintit că o amânare similară, justificată în opinia sa, i-a fost cerută ministrului Lucia Varga de către premierul Victor Ponta în ceea ce priveşte introducerea pe ordinea de zi a Guvernului a proiectului de Cod Silvic, în vederea prelungirii perioadei de dezbatere publică.

În ce priveşte sancţiunile, Antonescu apreciază că proiectul iniaţial era prea dur, suspendarea permisului pe o perioadă de 5 ani pentru trecerea pe roşu la semafor fiind disproporţionat de mare, mai ales în cazul celor care îşi câştigă existenţa datorită faptului că deţin permis de conducere.

"Sunt pentru înăsprirea pedepselor, cot la cot cu Radu Stroe şi premierul Ponta. Încerc să ţin pasul cu ei pentru că sunt foarte hotărâţi", a mai spus Antonescu.

Conducerea PNL i-a dat ministrului de Interne un termen de două săptămâni pentru a schimba amenzile prevăzute de Codul Rutier, informează România TV. Vineri, după şedinţa BPN a PNL, pe site-ul MAI a fost publicată o nouă variantă de modificare a Codului Rutier, care prevede ca amenda maximă primită să fie de 9.600 de lei, în loc de 16.000, cât era stipulat în varianta anterioară.

Imediat după şedinţa PNL, pe site-ul MAI a fost publicată noua variantă de proiect de ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Liberalii l-au certat pe ministrul Radu Stroe că a ieşit public să anunţe un proiect pe care nu l-a discutat cu liderii partidului. PNL nu este de acord, în primul rând, cu amenzile mari propuse pentru şoferii care încalcă lege. Ministrul de Interne a retras proiectul şi aşteaptă propuneri pentru modificarea documentului.

Între timp, Ministerul de Interne a "îndulcit" din sancţiunile pe care le riscă şoferii care încalcă legea.

Proiectul de lege lansat în dezbatere publică de MAI prevede ca şoferii care conduc băuţi, nu acordă prioritate pietonilor sau depăşesc viteza regulamentară cu peste 60 de kilometri pe oră vor avea permisele suspendate timp de 120 de zile.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ