Se îngroaşă gluma cu Antonescu

| 04 oct, 2013

Prin modul în care vrea să rezolve problema aleşilor locali şi încercarea de a impune această soluţie partenerilor de alianţă, Crin Antonescu îşi dovedeşte încă o dată iresponsabilitatea politică. Atitudinea sa poate avea efecte negative în ceea ce priveşte integrarea noastră completă în Uniune Europeană, un lucru extrem de grav pentru un politician care într-un an vrea să ocupe funcţia supremă în stat.

De câteva săptămâni, printre problemele cu care se confruntă actuala putere se numără şi decizia Agenţiei Naţionale de Integritate de a declara că o serie dintre aleşii locali din România sunt incompatibili din cauza conflictelor de interese. Problema este că anumiţi primari şi preşedinţi de consilii judeţene fac parte şi din Adunările Generale ale Acţionarilor la societăţile comerciale aflate în subordinea instituţiilor conduse de ei, fapt ce contravine legii nr. 51/2006.

La momentul la care problema a devenit publică, premierul Ponta a declarat că se va consulta cu reprezentaţii Comisiei Europene şi ai ANI, urmând ca, mai apoi, soluţiile posibile să se discute în interiorul USL. De atunci preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat în repetate rânduri că susţine rezolvarea acestei situaţii printr-o lege care ar elimina retroactiv toate conflictele de interese în care sunt implicaţi aleşii locali.

Marţi, Crin Antonescu a declarat că partidul domniei sale va înainta un proiect de amnistie pentru primarii şi preşedinţii de consilii judeţene declaraţi incompatibili de ANI. Domnul Antonescu a mai apreciat că "Nu am emoţii în această privinţă (adoptarea legii – n.n.), pentru că în ce priveşte intenţia şi vicepremierul Dragnea în mai multe rânduri şi chiar după această intervenţie a mea şi premierul Ponta au spus că doresc şi nu au niciun motiv să nu dorească".

Declaraţia lui Crin Antonescu trebuie privită pe fondul disputelor din USL de peste weekend apărute în urma propunerii mai multor parlamentari liberali de modificare a sistemului electoral pentru alegerile locale. De atunci, mai mulţi lideri PSD au criticat propunerea aleşilor liberali, iar Antonescu a încercat, la începutul acestei săptămâni, să aibă o atitudine împăciuitoare faţă de partenerii din alianţă. De aceea, ultima decizie luată de liderii liberali a fost ca orice inţiativă legislativă a parlamentarilor PNL să fie aprobată mai întâi de conducerea partidului.

În acest context, precizarea lui Crin Antonescu că PSD-ul va susţine propunerea de amnistie pe care liberalii vor să o înainteze Parlamentului vine în contradicţie cu discursul neconflictual pe care liderul liberal l-a utilizat marţi. Departe de a fi o declaraţie menită să liniştească tensiunile din USL, afirmaţia constituie o încercare de a forţa mâna social-democraţilor în ceea ce priveşte adoptarea legii. În plus, proiectul de lege a fost asumat de întreg PNL-ul, în condiţiile în care propunerea de amnistie generală nu a fost discutată la nivelul alianţei de guvernare.

Spre deosebire de liderul liberal, premierul Victor Ponta s-a declarat deschis dialogului în ceea ce priveşte rezolvarea problemei
incompatibilităţilor, adăugând în acelaşi timp că orice propunere legislativă trebuie mai întâi dezbătută la nivelul alianţei.

O soluţie asemenea celei susţinute de liberali este posibil să fie reflectată în mod negativ negativ în următorul raport MCV. Soluţia lui Antonescu ar putea fi interpretată de Comisia Europeană ca un atac la adresa statului de drept, deoarece prin ea se modifică legi după bunul plac al celor aflaţi la putere.

Prin modul în care vrea să rezolve problema aleşilor locali şi încercarea de a impune această soluţie partenerilor de alianţă, Crin Antonescu îşi dovedeşte încă o dată iresponsabilitatea politică. Atitudinea sa poate avea efecte negative în ceea ce priveşte integrarea noastră completă în Uniune Europeană, un lucru extrem de grav pentru un politician care într-un an vrea să ocupe funcţia supremă în stat.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

11 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
12 oct, 2013
HOMOROCEANU ADRIAN CAMIL
Dragostea nu cade niciodată." (1 Corinteni, 13)
Yin și Yang


AŞA CUM TU AB INIŢIO AI ÎNŢELES
SEMNELE CHIAR DE LA ORDONAREA ÎN VILE ,
ÎNTALNIREA NOASTRĂ
A FOST HĂRĂZITĂ CU MULT ÎNAINTE
DIN PARTEA AŞTEPTATULUI DESTIN
DE-AMANDOI ATAT DE DES INVOCAT !

DESI ŞTIAM DIN OCTOMBRIE 2003,
DESPRE PREDETERMINATA UNIUNE A
SUFLETELOR CĂUTATE ÎNDELUNG,
NU-MI VENEA SĂ CRED CĂ TU EŞTI
CEA DIN FILMUL ” UNDEVA, CANDVA”
ORI DIN PIESA DE TEATRU “ROMEO ŞI JULIETA”
POATE ŞI DIN CAUZA SCUTULUI CATALAN MULT PREA FRĂŢESC
GENERAT DE CUNOSCUTUL ADEVĂR FREUDIAN
"FEMEIA ESTE O CREATURĂ MENITĂ SĂ FIE IUBITĂ,NU ÎNŢELEASĂ .. "
COMPORTAMENTUL SIMULAT DE MASCUL AL FRATELUI SIRENEI
A FOST PERFECT GRAŢIE EXPERIENŢEI AVUTE
ÎN PĂSTRAREA CONSORTEI SCORPIONULUI GELOS!

VĂZUT 7 ZILE DE PREA-TEMĂTORUL “PAZNIC”
” CA UN” FUR GATA DE PRADĂ AL FRUCTULUI COPT OPRIT”,
FUGIT-AM DE IUBITUL PRILEJ DUREROS
PĂNĂ-N ULTIMA ZI;
M-AM TREZIT MĂCAR ÎN ULTIMA ZI GRECEASCĂ
LĂSATĂ DE STRAZNICUL PĂZITOR
SUB SEMNUL UNEI PSEUDO-LIBERTĂŢI
INCLUSIV DE ALŢII SUPRAVEGHEATE...

PENTRU A NU ÎNTINA ŞI MAI MULT
REVERBERAŢIA STIHULUI RELIGIOS
“ DRAGOSTEA NU MOARE NICIODATĂ "
12 oct, 2013
HOMOROCEANU ADRIAN CAMIL
iresponsabilitatea politică a lui ANTONOV legata de incompatibilitatea aleşilor locali
MARILE PUTERI CORUPTIBILE NU RECUNOSC CELE RELE INTAMPLATE IN CONSIDERATELE DEMOCRATII CONSOLIDATE ,IAR CAND REPREZENTANTII LOR SUNT CORUPTE DE “REPREZENTANTII”STATELOR CORUPATOARE,DEVIN EXTREM DE TOLERANTE CU ACESTRE STATE INTRATE IN NATO SI U.E. DOAR PENTRU A SERVI INTERESELE SUPER-PUTERILOR SI NU PENTRU PRETINSELE PROGRESE IN REALITATE IMPOSIBIL DE INREGISTRAT CU ASTFEL DE MEMBRII AI SOCIETATII COCOTATI IN PRINCIPALELE 2000 DE INALTE FUNCTII PUBLICE IN STAT !PANA IN 22 DECEMBRIE 1989, NOI ROMANII ,NE INTREBAM DE UNDE TREBUIE SA VINA LUMINA ,DIN EST SAU DIN VEST!
NE-AM LAMURIT INTRE TIMP CA LUMINA POATE VENI DOAR DIN NOI INSINE CU AJUTORUL MEDIAT AL CELUI DE SUS SI IN NICI UN CAZ,DIN ALTII- DE PE ALTE MELEAGURI!
ESTE EXTREM DE RELEVANTA MENTIUNEA (ORICE SAEMANARE ….) CE INSOTESTE MAJORITATEA FILMELOR LA INCEPUTUL ACESTORA,MAI ALES IN CAZUL CELOR MADE IN U.S.A. ,CANADA, SEMNIFICAND CU CERTITUDINE FAPTUL NEGARII INSPIRATIEI DIN REALITATE A SUBIECTULUI FILMULUI -PENTRU CA ACESTA SA SE POATA DIFUZA FIIND DESTINAT PUBLICULUI LARG SPECTATOR,RULAND FARA PROBLEME DIN PARTEA VREUNUI EVENTUAL CENZOR!
11 oct, 2013
dorinteodor
antonescu...
eu nu-l consider pe antonescu om politic desi sint simpatizant al liberalilor. totusi, in fata posibilelor abuzuri facute in numele conflictului de interese as zice ca trebuie gasita o solutie, poate chiar cea propusa de antonescu....
05 oct, 2013
miorita
Antonesu un USL-ist devotat
Eu cred ca va grabiti sa-l faceti praf pe Antonescu. Antonescu a contracarat foarte ingenios atacurile celor care duc la Bruxel numai miciuni despre "lovituri de stat" si alte lovituri la democratie. Astazi "iubitorii" de patrie , precum Monica Macovei ar fi fost pe primele pagini in exterior cu steagul apararii statului de drept. Prin atacu l
lui Antonescu i-a scos in ofsaid pe toti cei din asazisa drapta, (galagiosi, rai,) si a demonstrat ca USL este capabila sa se regleze din interior si sa echilibreze energiile catre nevoile populatiei. Este o lovitura importanta pt cei care, acum ,ar fi fost la toate televiziunile atacandu-l pe Ponta. USL-ul a castgat mult din iesirea lui Antonescu in plan intern si extern. USL are capacitatea sa contracareze din interior orice deviere de la cerintele democratice. Eu Zic sa-l atacati mai cu discernamant pe Antonescu pt ca el chiar slujeste durabilitatea aliantei USL. A deviat toate comentariile catre USL si i-a facut si mai mici pe Traian Basescu si aliatii sai galagiosi din dreapta de pe aici. Imagine f.b. pt USL din pct meu de vedere.
06 oct, 2013
criss
Da,cred ca m-am grabit cu comentariul meu!!Aveti dreptate!erorile genetice cica!-de dreapta -sareau ca arse-cand de fapt ei sunt cei care se baga in justitie si calomniaza zilnic Romania!!indivizi -de cea mai joasa speta -pelticul predoiu,muma padurii - macovei si blaga si celelalte Infectii!vita kobe m.r.unguent-toti niste Gretosi si scarbosi!!
04 oct, 2013
criss
Oribil-ce a facut Antonescu!
declarsatii iresponsabile ale lui Antonescu astazi!1imprumuta DIscursul lui Basescu despre justitie din 2004!!jenant!!il ataca pe Ponta doar cu gandul la Procente!actioneaza imprudent ,Rosca stanescu il Bombardeaza cu informatii FALSe pe care i le serveste Sorin Ovidiu Vantu-fratele de cruce a lui Stanescu!!Labil -pica usor in plasa lui SRS!!astazi m-a dezgustat C.A cu atacul la Victor P.!e un LAS Antonescu-Fricos!si incepe sa devina tare PARSIV si PERFID!!!!!!
05 oct, 2013
rad_de_prosti
sa moara ma-ta in cancer sclavul lui ghita-muitza ?
06 oct, 2013
lumina
Oglinda ,oglinjoara,spune-mi cine-i mai oribil in aceasta tara???
Raspunsul corect este :TOTI !!!!!
Deci nu va mai injurati degeaba oameni buni,nu va lasati manipulati de vorbele ,,mieroase"sau de ,,loviturile sub centura " pe care dragii nostri jurnalisti de toate varstele le aplica in functie de interesele de gasca ale trustului platitor!Dupa 23 de ani de asa zisa libera exprimare ar fi trebuit sa devenim mai intelepti.Din pacate se dovedeste tot mai des cat de lipsita de vocatie,corectitudine,profesionalism si mai ales decoloana vertebrala continua sa fie massmedia romaneasca.Candva credeam ca tineretea are darul de a fi curata...recunosc cu tristete ca m-am inselat amarnic.Pacat Dna Alexandra Radu,daca fotografia e una recenta mai exista o speranta poate...aceea a redevenirii a ceea ce ar atrebui sa fiti si sa fim cu totii!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ