Senatorii PNL din Comisia de anchetă în cazul Bârsan au demisionat

| 14 mai, 2013

Membrii PNL din Comisia senatorială de anchetă în cazul interceptării judecătorului Corneliu Bârsan şi-au dat demisia din acest for.

Senatorii din această comisie s-au reunit, azi, iar reprezentanţii PNL au demisionat din cauza modului în care se derulează ancheta, potrivit unor surse citate de Mediafax.

La înfiinţarea Comisiei, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, l-a propus ca membru al comisiei de anchetă, susţinut şi ca preşedinte al acestui for, pe Sorin Roşca Stănescu, iar ca membri pe Corneliu Dobriţoiu, Victor Ciorbea şi Sorin Ilieşiu.

Liberalul Sorin Roşca Stănescu susţine că social-democraţii au refuzat audierea judecătorului în forul senatorial. "Doi dintre principalii iniţiatori, eu, în calitate de vicepreşedinte, şi domnul Corneliu Dobriţoiu, precum şi ceilalţi doi membri, Victor Ciorbea şi Sorin Ilieşiu ne-am dat demisia din comisia specială de anchetă pe care am iniţiat-o pentru că a devenit evident că partenerii noştri, în special cei din PSD, au misiunea de a o îngropa. (...) Nu ştiu ce se ascunde în spatele înregistrării ilegale a magistratului Corneliu Bârsan şi a soţiei acestuia. (...) Colegii din PSD refuză să facă primul gest normal într-o comisie: să audieze persoana respectivă. (...) Colegii de la PSD nu au fost de acord să îl chemăm pe profesorul Bârsan", a declarat Sorin Roşca Stănescu, într-o emisiune TV.

Comisia de anchetă în cazul interceptării judecătorului CEDO Corneliu Bârsan a fost înfiinţată la începutul lunii aprilie 2013.

Preşedintele Senatului a citit, înaintea dezbaterii proiectului pentru înfiinţarea comisiei de anchetă, o adresă primită de la preşedintele Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI, Georgian Pop, în care se spunea că a fost realizată o primă anchetă în acest caz.

"În data de 13 martie 2013, Comisia pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SRI s-a autosesizat în baza dezbaterilor din mass-media. (...) Ulterior, pentru a avea mai multe date asupra cazului, am adresat rugămintea judecătorului Corneliu Bârsan, printr-o scrisoare transmisă acestuia în data de 22 martie 2013, să furnizeze comisiei elemente suplimentare pe care le deţine privind posibila implicare a SRI în acest caz, elemente de natură să sprijine activitatea noastră de control.

Urmare a demersurilor demarate de comisie în acest caz, vă comunicăm următoarele: unu, până la acest moment nu am primit niciun fel de elemente de la domnul judecător Corneliu Bârsan; doi, concluzia rezultată în urma verificărilor efectuate de comisie este aceea că domnul Corneliu Bârsan nu a făcut obiectul niciunui act de autorizare emis în condiţiile legii nr 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului şi nu constituit obiectul unei preocupări informativ-operative din partea SRI, direct sau în cooperare cu alte instituţii", a citat Crin Antonescu.

Obiectivele comisiei privesc "inventarierea şi studierea tuturor documentelor oficiale vizând acest caz, verificarea modului în care s-a dat aprobarea acestor interceptări şi temeinicia motivelor, audierea persoanelor implicate, modul în care au fost respectate deciziile CEDO în materie", se arăta în adresă.

Comisia de anchetă este formată din 12 membri şi are termen pentru depunerea raportului la 30 iunie 2013.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ