Senatul a adoptat Codul Fiscal, după dezbateri aprinse în plen

| 27 apr, 18:29

Plenul Senatului a adoptat luni, cu 90 voturi "pentru", 36 "impotriva" si 4 abtineri proiectul de lege privind Codul Fiscal. Urmeaza ca proiectul de lege sa ajunga in dezbatere la Camera Deputatilor, camera decizionala.

Una dintre cele mai importante prevederi ale noului Cod fiscal se refera la reducerea TVA la 9% la alimente. Textul adoptat de Senat precizeaza ca aceasta cota redusa se aplica alimentelor, cu exceptia bauturilor alcoolice, destinate consumului uman si animal. Potrivit unui amendament adoptat de Senat, cota de 9% se va aplica si serviciilor de restaurant si de catering, cu exceptia bauturilor alcoolice, noteaza Agerpres.

Ministrul de Finante Eugen Teodorovici a precizat ca actuala legislatie fiscala este perceputa in mediul economic si social ca fiind "dificil de aplicat", iar actualul Cod fiscal a fost construit astfel incat sa conduca la simplificarea fiscalitatii si la predictibilitate.

Potrivit ministrului, Codul fiscal confera claritate si accesibilitate in aplicarea prevederilor sale prin restructurarea pe baze sistemice a normelor fiscale, transparenta in prezentarea principiilor fiscale, corelarea prevederilor intre Codul fiscal, Codul de procedura fiscala si legislatia conexa, cresterea eficientei de administrare a taxelor, contributiilor sociale si impozitelor prevazute.

"Toate aceste masuri sunt de natura sa contribuie in mod esential la reducerea evaziunii fiscale, cresterea consumului si stimularea cresterii economice", a spus Eugen Teodorovici.

 

Citeşte şi: Trei ani de la doborârea lui MRU. De ce ar trebui să participe liberalii

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ