Simion: Nicușor Dan devine tot mai pasibil de suspendare și demitere

| 28 iul, 20:39

Liderul AUR, George Simion, l-a criticat marți pe președintele Nicușor Dan pentru faptul că nu a desemnat un premier și a susținut că șeful statului 'devine tot mai pasibil de suspendare și demitere'.

 

'Atitudinea lui Nicușor Dan față de această criză pe care el a creat-o nu este de natură a ne liniști. Ba chiar deloc. Suntem în a 84-a zi în care România nu are guvern. Este dovada supremă a iresponsabilității lui Nicușor Dan și o încălcare gravă a Constituției. (...) Nu cred că s-au gândit cei care au scris Constituția României că va veni vreodată cineva la Palatul Cotroceni să-și închipuie că poate să amâne sine die nominalizarea unui premier. Nicușor Dan, pe zi ce trece, devine tot mai pasibil de procesul constituțional democratic de suspendare și apoi demitere. Criza politică trebuie să se sfârșească pe canale democratice, pe căi constituționale (...) E nevoie de stabilitate, e nevoie de predictibilitate, e nevoie de un guvern cu puteri depline cât mai curând', a spus Simion, marți, într-o conferință de presă la Parlament.
Liderul AUR a precizat că liderii grupurilor parlamentare ale partidului, Mihai Enache și Petrișor Peiu, au fost mandatați să discute cu toate formațiunile reprezentate în Parlament pentru 'a ajunge cât mai repede la alegeri și la un guvern stabil pentru o perioadă cât mai mare, de dorit patru ani'.
'Nu putem să ne jucăm în continuare cu numiri interimare, temporare, cu oameni care nu oferă predictibilitate și stabilitate. Vă reiterez că nu am promis, în calitatea mea de președinte AUR, nimănui vreun vot. (...) Poziția noastră rămâne aceeași: nimic care nu ne include nu va primi votul nostru (...) Nu vom vota niciun guvern din care să nu facem parte', a adăugat liderul AUR.
El susține că președintele PSD, Sorin Grindeanu, 'nu este un om serios', dar a menționat că AUR a discutat cu liderul PSD prin intermediul lui Mihai Enache și Petrișor Peiu.
Referindu-se la actuala sesiune extraordinară a Parlamentului, Simion a anunțat că AUR nu va susține proiecte 'care afectează România pe termen mediu și lung'.
'Atrag atenția unora și altora care se portretizează ca fiind pro-europeni că nu e în interesul României, în actualele condiții, să voteze Legea decarbonizării, să voteze pentru împrumutul SAFE, mai ales acum, sau să voteze, în actuala formă, legea pentru transparentizarea averilor demnitarilor', a detaliat George Simion.
În ceea ce privește dronele doborâte pe teritoriul României, Simion i-a felicitat pe militarii români implicați în astfel de misiuni, dar a susținut că România este 'slab dotată în cazul acestor atacuri'.
'Felicităm Armata română. Dezavuăm că acești profesioniști, cu soldele pe care le au, nu au dotările corespunzătoare, dar reușesc să facă minuni și să apere țara. Condamnăm și am condamnat de la început războiul de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei. Era predicitbil că ne va afecta. Statul român nu a investit, timp, de 4 ani, în ce era normal și firesc - radare antidronă, sisteme de mitralieră, elicoptere (...). Ne exprimăm speranța că aceste atacuri, și dintr-o parte, și din alta, nu sunt intenționate', a afirmat liderul AUR.
Pe 1 iulie, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a decis demararea procesului de suspendare a lui Nicușor Dan și începerea procedurilor pentru organizarea alegerilor anticipate.
Decizia a fost luată de Consiliul Național de Conducere (CNC) al AUR în cadrul ședinței extraordinare organizate la Alexandria, Teleorman.
Cei 135 de membri ai CNC AUR prezenți la ședință au votat, în unanimitate, demararea procedurii de suspendare a președintelui Nicușor Dan și începerea dialogului cu celelalte forțe politice în acest sens.
Printre motivele care stau la baza acestui demers, precizează AUR, se numără 'excluderea unei părți importante dintre români din luarea deciziilor care privesc viitorul României, dar și refuzul privind nominalizarea celei de-a doua propuneri de prim-ministru, așa cum este constituțional'.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ