Şocant! O cântăreaţă îndrăgită, părăsită de iubit chiar înainte de nuntă

| 13 iun, 13:30

Alexandra Ungureanu a rămas cu rochia de mireasă în cui şi cu planurile de emigrare peste Ocean spulberate după ce relaţia ei cu americanul de origine română, Andrei Gheorghiu, s-a rupt, relatează libertatea.ro.

Îşi făcuse planuri mari de viitor după ce îşi găsise fericirea alături de cel pe care-l iubea. Se pregătea să-şi schimbe definitiv viaţa, mutându-se în SUA, la New York. Dar planurile ei s-au dus pe apa sâmbetei pentru cântăreaţa Alexandra Ungureanu, care s-a despărţit de iubitul ei, Andrei Gheorghiu. Dacă tot e disponibil de câteva săptămâni, americanul de origine română şi-a scos pozele cu logodnica de pe un site de socializare şi a petrecut singur cuc după absolvirea colegiului.

Făceau naveta lunar pentru a se putea întâlni

Toate acestea au venit într-un moment în care cunoscuţii lor se aşteptau să fie invitaţi la nuntă, întrucât Alexandra şi Andrei se logodiseră în iarnă şi îşi făceau planuri de căsătorie, dar şi pentru un viitor comun în SUA. Ce sau cine a reuşit să-i despartă numai ei ştiu, pentru că Alexandra a ales, ca de obicei, discreţia, dar despărţirea lor a devenit deja o certitudine pentru apropiaţii lor. Alexandra Ungureanu l-a cunoscut pe Andrei Gheorghiu în urmă cu mai mulţi ani, pe când el era DJ la un post de radio din New York, şi împreună au avut o colaborare profesională. După câţiva ani s-au revăzut, de această dată, Andrei era specialist în IT la o firmă din New York, iar Alexandra se afla în trecere prin oraşul american. Cei doi au devenit curând un cuplu, iar distanţa nu a fost un impediment. Andrei a făcut pe parcursul anului trecut mai multe vizite în ţara lui natală, după cum şi Alexandra a vizitat New York-ul din ce în ce mai des. Cei doi se vedeau lunar, iar la sfârşitul anului trecut au vorbit şi despre căsătorie, care ar fi trebuit să se întâmple anul acesta.


Citeşte şi: VALENTINA PELINEL rupe tăcerea! Care este adevăratul motiv pentru care a divorţat de Cristian Boureanu

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ