Surse: Kovesi, așteptată la Secția 18

| 29 mar, 11:00

Laura Codruța Kovesi este așteptată să se prezinte din moment în moment la secţia 18. Ea fost pusă sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi țara. Conform procedurii, trebuie să dea cu subsemnatul la poliţie.

Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub control judiciar și are interdicție să părăsească țara, potrivit surselor Realitatea TV. Totul după o audiere record, de 6 ore jumătate, la Secția Specială pentru Investigarea Magistraților.

La ieșire, fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție a declarat că este vorba de " de o măsură de a i se închide gura".

Fostului procuror-şef DNA i-au fost deschise două dosare de către procurorii acestei structuri.

Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie i-a deschis un prim dosar Laurei Codruţa Kovesi în decembrie 2018, după ce fostul deputat Sebastian Ghiţă a acuzat-o că i-ar fi cerut bani pentru plata avionului cu care urma să fie adus în ţară Nicolae Popa din Indonezia, în 2011. Laura Codruţa Kovesi era la acea vreme procuror general al României, iar Nicolae Popa fusese definitiv condamnat la 10 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul FNI. În această cauză, fostul procuror-şef DNA este urmărit penal pentru luare de mită, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu. Procurorul de caz al acestei cauze este Adina Florea.


Ulterior, pe 8 martie 2019, procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie au anunţat că Laura Codruţa Kovesi este urmărită penal în cel de-al doilea dosar, pentru constituire de grup infracţional organizat şi cinci infracţiuni de complicitate la represiune nedreaptă sub forma participaţiei improprii, surse judiciare precizând, pentru MEDIAFAX, că este vorba de dosarul procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu, de la DNA Ploieşti.

Tag-uri: kovesi
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ