Tanczos Barna: Am solicitat Comisiei Europene scoaterea ursului brun din categoria speciilor strict protejate

| 23 iun, 20:22

Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tancos Barna, a solicitat Comisiei Europene scoaterea ursului brun din categoria speciilor strict protejate și introducerea unor reguli de gestionare mai flexibile pentru statele membre în care specia se află într-o stare de conservare favorabilă.

 

'Am adus, astăzi, în atenția comisarului european pentru mediu, Jessika Roswall, problema urșilor, solicitând Comisiei Europene scoaterea ursului brun din categoria speciilor strict protejate și introducerea unor reguli de gestionare mai flexibile pentru statele-membre în care specia se află într-o stare de conservare favorabilă. În cadrul discuțiilor, am convenit ca o echipă de experți din România să prezinte la Bruxelles rezultatele studiului științific privind populația de urși, bazat pe probe genetice. Am solicitat ca aceste date să fie luate în considerare în procesul de adaptare a normelor europene, astfel încât să fie identificate soluții care să permită abordări diferențiate pentru statele membre, în funcție de situația specifică a fiecăruia', a scris Tanczos, marți, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit demnitarului, în prezent, Comisia Europeană evaluează, deja, în ce măsură Directivele privind Păsările și Habitatele sunt adaptate realităților actuale.
'Acest demers, cunoscut sub denumirea de 'test de stres', include și o componentă de consultare publică, oferind României oportunitatea de a-și prezenta punctul de vedere cu privire la modificarea statutului de specie strict protejată al ursului. Am invitat-o pe comisara europeană pentru Mediu să viziteze traseul Via Transilvanica, pentru a descoperi peisajele sălbatice ale României și pentru a vedea cum conviețuiesc comunitățile noastre rurale cu natura', a precizat ministrul interimar de resort.
Proiectul 'Implementarea Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România', finanțat din fonduri europene în valoare de peste zece milioane de euro, a evidențiat faptul că România are cea mai numeroasă populație de urși și cea mai mare diversitate genetică a speciei de urs, cu un număr al exemplarelor între 10.600 și 12.700.
Studiul a fost realizat într-un interval de trei ani, de către 800 de specialiști, care au colectat aproximativ 24.000 de probe la nivel național.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ