Tanczos: Cred că este nevoie de o prelungire a măsurii plafonării adaosului comercial la alimentele de bază
Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, consideră că în situația economică actuală este nevoie de prelungirea măsurii plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, care urmează să expire pe 30 iunie.
'La ultima prelungire, înainte de hotărârea luată de Guvern, am avut o consultare personală cu marile lanțuri comerciale, cu conducătorii acestor lanțuri comerciale. Economist fiind, știu că intervențiile în piață nu sunt dorite, nu sunt lucruri normale într-o economie de piață, dar traversăm o perioadă de risc inflaționist major. Traversăm o perioadă în care puterea de cumpărare a scăzut foarte mult și cred că această măsură a ajutat la echilibrarea costurilor în coșul minim, pentru că nu vorbim de toate produsele de pe o paletă de, nu știu, lactate. Vorbim de câteva produse care pot face parte din coșul minim și sprijinul vine către cei care se focusează pe alimentele cu preț reglementat. Asta înseamnă intervenția în piață: preț reglementat pentru a minimiza la nivelul gospodăriei, la nivelul familiei impactul inflației. Cred că este nevoie de prelungire în momentul de față, eu cred că este nevoie de o prelungire', a declarat, miercuri, Tanczos Barna, într-o conferință de presă.
Întrebat ce se va întâmpla în cazul în care nu vom avea Guvern până la 30 iunie, șeful interimar de la Agricultură a răspuns: 'Nu iau calcul acest scenariu. Până la sfârșitul lunii iunie trebuie să avem un guvern. Acum poate să dureze și criza politică cât durează, dar totuși au toate o limită'.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x