Tăriceanu ia în calcul să redeschidă în toamnă discuţia pe moţiunea de cenzură: Nu putem să stăm indiferenţi

| 26 iul, 19:31

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, că ia în considerare ca de la toamnă să redeschisă discuţia unei moţiuni de cenzură.

Întrebat de jurnalişti dacă ia considerare de la toamnă să redeschidă discuţia unei moţiuni de cenzură, acesta a răspuns afirmativ. "Da. (...) Nu putem să stăm indiferenţi la situaţia pe care o vedem şi care este o situaţie de continuă degradare a vieţii economice, sociale, a statului de drept", a spus Tăriceanu. 

Totodată, el a amintit că ALDE va merge singur la parlamentare. 

"Dacă situaţia politică se modifică, dacă evoluţia pe care o vedem azi se va schimba într-o manieră dramatică, putem să luăm în discuţie şi alte variante, (...) nimic nu ne obligă să rămânem închistaţi într-un anumit proiect, dar aşa cum văd evoluţia în momentul de faţă cele mai mari şanse sunt cum am făcut şi la locale de altfel, să mergem pe liste separat", a adăugat Tăriceanu. 

La rândul său, Daniel Constantin a arătat că ALDE nu va avea niciun fel de colaborare cu PMP. 

"Sunt colaborări la nivel de Consiliu Judeţean, nu ştiu, unde s-au constituit majorităţi, dar din acest moment probabil că acolo unde vor fi proiecte în interesul cetăţenilor poate vor fi locuri în care se va vota împreună, dar nu vom avea niciun fel de colaborare politică nici în plan local, nici în plan parlamentar cu Traian Băsescu sau partidul domniei sale. Aceste colaborări pot fi punctuale, la nivel de proiecte şi nu la nivel politic, pentru administraţia publică, dar ele nu au nimic în comun cu ceea ce înseamnă politica locală sau naţională", a menţionat Constantin.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ