Tomac, un golănaş?

| 30 iul, 2013

Eugen Tomac face tumbe ca să-şi intre în rol, şi caută, cu evidentă stângăcie, să cerşească puţină atenţie mediatică, doar-doar lumea va băga în seamă Partidul Mişcarea Populară. Pentru că, vorba aceea, PMP nu poate avea pretenţia ca Traian Băsescu să facă totul, în timp ce „popularii” să rămână spectatori pe scena ridicată în faţa poporului plictisit de o piesă jucată de aceiaşi actori obosiţi care au condus ţara până în 2012.

Împins de la spate de un Traian Băsescu pentru care conflictualitatea este un mod de viaţă, Eugen Tomac încearcă, timid, să intre în rolul discipolului. Pupilul şefului statului s-a trezit în fotoliul de preşedinte interimar al Mişcării Populare, o funcţie ce trebuie onorată aşa cum se cuvine. Aşa se face că Eugen Tomac face tumbe ca să-şi intre în rol, şi caută, cu evidentă stângăcie, să cerşească puţină atenţie mediatică, doar-doar lumea va băga în seamă Partidul Mişcarea Populară. Pentru că, vorba aceea, PMP nu poate avea pretenţia ca Traian Băsescu să facă totul, în timp ce „popularii” să rămână spectatori pe scena ridicată în faţa poporului plictisit de o piesă jucată de aceiaşi actori obosiţi care au condus ţara până în 2012.

Aşa se face că Eugen Tomac a scos capul afară şi a debitat câteva inepţii despre Victor Ponta, reproşându-i primului ministru limbajul: "Victor Ponta trebuie să renunţe la limbajul de golănaş dacă vrea să fie un adevărat om de stat”, a declarat interimarul de la PMP. Tentativa lui Eugen Tomac de a-l mustra pe premier este subiect de glume inclusiv în cadrul Mişcării Populare. Astfel, fidelii lui Traian Băsescu din PMP râd pe la colţuri, pe la o cafea, de apariţiile jenante ale "liderului" lor.

S-a găsit cine să ţină lecţii de morală anti-golăneală. Tocmai un pupil al lui Traian Băsescu care nu reuşit încă să explice bubele din trecutul său, cum ar fi, spre exemplu, acel deja celebru milion de euro lipsă din cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Este vorba despre un deficit contabilicesc înregistrat în mandatul lui Eugen Tomac în fruntea instituţiei şi pe care nu l-a justificat nici până în prezent. Totul documentat într-un raport al Curţii de Conturi în care este reclamată absenţa banilor. Aşadar, este caraghios să etichetezi pe altcineva drept golan, când tu însuţi eşti un expert patentat şi patronat de un adevărat maestru în domeniu.

Dacă opţiunea lui Eugen Tomac este aceea de a copia modelul Traian Băsescu în politică, viitorul său nu sună deloc bine. Va eşua asemenea mentorului său fiindcă românii sunt sătui de scandaluri şi conflicte, după ce timp de aproape nouă ani şeful statului nu a făcut altceva decât să opereze distructiv, împotriva intereselor cetăţenilor şi ale României.

În spaţiul romînesc s-a împământenit o vorbă: ce începe prost se termină şi mai prost. Pare a fi descrierea perfectă pentru mandatul lui Eugen Tomac în fruntea Partidului Mişcarea Populară. Dacă preşedintele interimar al PMP nu va reuşi să îşi depăşească actuala condiţie de golănaş mărunt şi va miza în continuare pe aceeaşi retorică veninoasă, zilele sale şi ale PMP pe scena politică vor fi numărate.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
31 iul, 2013
cristy
tomac
Daca a furat 1000000 de euro,nu-i golanas ci ditamai interlopul ,categorie sociala foarte indragita de basescu
30 iul, 2013
trandafir moldovenesc
am o nelamurire..
si Vantu folosea termenul de golanas...
stiu ca este din aceea parte a tarii...
daca uzual il folositi toti , eu cred ca termenul isi pierde din semnificatie...
scuze...
30 iul, 2013
trandafir moldovenesc
te-ai prins fatuca cum se fac banii repede...
cantitate sa fie...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ