Tudose: Trecerea contribuțiilor la angajat este o măsură bună. Toată lumea are de câștigat

| 02 noi, 17:57

Trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat este o măsură fiscală bună, prin care toată lumea are de câștigat, a declarat joi, la Deva, premierul Mihai Tudose.

Potrivit acestuia, sindicatele care se opun acestei măsuri pleacă de la premise greșite, primul-ministru afirmând că problema a mai fost discutată marți în ședința Consiliului Tripartit: Guvern, sindicate, patronate.

"O parte dintre sindicate a fost foarte vehementă împotriva acestor măsuri, ajungând, cu o logică strâmbă, plecând de la o premisă greșită, până la faptul că închidem țara și n-o să mai muncească nici albinele. Mă iertați, dar nu mai suportăm lipsa de argumentație. Ei emit axiome. Noi le spunem cifrele în față, domniile lor spun că nu este adevărat, au ei alte calcule", a spus premierul Mihai Tudose.

Pe de altă parte, șeful Guvernului a arătat că la aceeași ședință reprezentanții oamenilor de afaceri au precizat că nu vor scădea salariile angajaților, menționând că schimbările preconizate le ușurează munca.

"Reprezentanții patronatelor au spus că nu vor scădea lefurile, că sunt de acord cu aceste schimbări, le ușurează și lor munca, vor putea să plătească mai bine niște angajați, fără să suporte ei mai mult. Încercăm să vedem ce este în spatele acestei încăpățânări de a recunoaște realitatea, că de fapt nu suferă nimeni și e o măsură bună prin care toată lumea are de câștigat", a menționat Mihai Tudose.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, și premierul Mihai Tudose s-au aflat joi într-o vizită în județul Hunedoara, prilej cu care cei doi s-au întâlnit cu angajații și sindicatele de la termocentrala Mintia și cu oamenii de afaceri membri ai Camerei de Comerț și Industrie Hunedoara.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ