Turcan: Grindeanu nu îşi asumă răspunderea pentru că ştie că va zbura din fruntea Guvernului

| 06 apr, 10:54

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susţine că premierul Sorin Grindeanu nu-şi asumă răspunderea asupra legii salarizării, deoarece ştie că "ar zbura" din fruntea Guvernului, în contextul în care liberalii ar depune moţiune de cenzură.

"Domnul Grindeanu fuge ca de tămâie de asumarea răspunderii pentru că ştie că ar putea zbura din fruntea guvernului în secunda doi. PNL ar depune moţiune de cenzură", a scris joi Raluca Turcan pe Facebook.

Ea susţine că premierul Grindeanu este "slab şi manevrat de toţi cei cu puteri reale şi interese în PSD".

"România merită mai mult decât o marionetă în fruntea guvernului care execută la comandă lovituri la adresa statului de drept. Românii merită mai mult decât un premier suficient şi superficial care se chinuie să întindă plapuma de cheltuieli şi rămân descoperiţi ba banii pentru investiţii, ba cei pentru cofinanţarea fondurilor europene. Pentru domnul Grindeanu ceasul politic ticăie. În curând îl vor părăsi toţi cei care vor să se salveze de eşecul economic", adaugă Turcan.

Liderul PNL afirmă că în Parlament majoritatea parlamentară va "îngropa" proiectul legii salarizării.

Tag-uri: Raluca Turcan
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ