Turcan: Un Guvern cu miniștri PSD ar fi unul dintre cele mai proaste lucruri pentru România

| 28 aug, 17:16

Deputata PNL Raluca Turcan consideră că un Guvern cu miniștri PSD ar fi, în momentul acesta, unul dintre ''cele mai proaste lucruri'' pentru țară și ar însemna să se pună 'frână' reformelor.

 

''Un Guvern cu miniștri PSD ar fi, în momentul acesta, unul dintre cele mai proaste lucruri care i s-ar putea întâmpla României. Să dai din nou țara pe mâna unui partid care este înfipt până în măduva aparatului de stat, care chiar și atunci când nu este la guvernare tot găsește o cale să controleze și să paraziteze instituțiile, ar însemna să punem frână reformelor exact când România încearcă, în sfârșit, să se miște. Asta ar fi o catastrofă'', a scris Turcan, vineri, pe Facebook.
În opinia sa, cel mai relevant exemplu ar fi reforma administrației.
''Au avut un calcul politic cinic, de manual: să lase pe Ilie Bolojan și PNL să deconteze măsurile nepopulare, creșterile de taxe și impozite pe care situația bugetară le-a făcut greu de evitat, iar PSD să stea comod pe margine și să blocheze reforma atât de necesară a aparatului de stat, spunând că 'vai, nu e bine ce face domnul Bolojan'. Chiar zilele acestea am primit o mostră a acestui joc. PSD a încercat să deschidă larg robinetul banilor publici, astfel încât inclusiv companii intrate în insolvență, dar fără o decizie definitivă a instanței, să poată primi bani din Fondul de Garantare. Fără limite clare, fără să știm câte companii ar putea beneficia și, mai ales, fără să știm cât ar costa bugetul. Că doar nu dau din buzunarul lor, nu? Din fericire, am reușit să oprim această tentativă'', a susținut liberala.
Conform acesteia, un Guvern PSD, ''fără lideri capabili să recâștige natural încrederea oamenilor, aflați la o încredere de 10% în ochii românilor, poate avea o singură strategie: să dea drumul la robinetul populismelor și să spere că până la alegeri îi crede cineva că sunt bine intenționați''.
''Până una alta, observ că nici primarii lor nu-i mai cred deloc și deja anunță că vor candida independent sau negociază plecări la AUR. E și ăsta un motiv de panică în biroul lui Grindeanu. Am mai văzut rețeta asta. Guvernul Marcel Ciolacu a funcționat după principiul 'punga largă astăzi, vedem noi cum plătim mâine'. Cheltuieli, promisiuni, amânarea reformelor și un deficit pe care, inevitabil, tot românii îl plătesc. Nu putem lua povestea de la capăt'', a transmis Raluca Turcan.
Ea a completat că România a pornit pe un drum 'dificil', dar obligatoriu - reforma statului, reducerea risipei, o administrație mai suplă, investiții și responsabilitate bugetară.
''Nu putem întoarce mașina din drum doar pentru că nomenclatura PSD are nevoie de un loc de muncă'', a afirmat deputata PNL.
Joi, președintele Nicușor Dan a anunțat că la începutul lunii septembrie va organiza o nouă rundă de consultări cu partidele pentru desemnarea premierului. 'În acest moment, nu văd susținere pentru un Guvern cu miniștri tehnocrați. Deci, este mult mai probabil un Guvern cu miniștri politici', a afirmat șeful statului.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ