Ultimele noutăți de pe frontul Brexitului: Cea mai probabilă variantă, o amânare cel puțin până în iunie

| 14 mar, 09:38

Parlamentul britanic a respins miercuri părăsirea Uniunii Europene fără un acord, slăbind și mai tare poziția premierului Theresa May și pavând drumul pentru un vot care ar putea întârzia Brexitul cel puțin până la sfârșitul lunii iunie, transmite Reuters.

După o zi plină de tensiuni, parlamentarii au sfidat guvernul cu un vot de 321 la 278 în favoarea unei moțiuni care exclude sun orice formă un Brexit dezordonat, fără acord. Parlamentul a mers, astfel, mai departe de poziția guvernului, de a menține posibilitatea unui Brexit fără acord la masa negocierilor, o poziție despre care mulți din partidul lui May au spus că este esențială pentru a forța Bruxellesul să facă mai multe concesii față de acordul respins de parlamentari. 

LIVETEXT, evenimentele de joi:

09.51 Cea mai remarcabilă declarație privind Brexitul vine de la un parlamentar conservator, Steve Double, scrie Guardian: ”Este un 'rahat' de acord, care a fost luat și lustruit, și acum este un 'rahat' lustruit. Dar s-ar putea să fie cel mai bun 'rahat' pe care îl avem”.

09.37 Parlamentarii conservatori vor primi ”mână liberă” la votul pentru moțiunea propusă de guvern pentru o ”scurtă amânare tehnică” a ieșirii din UE, scrie pe Twitter corespondentul BBC pentru Brexit.

----------------
Deși moțiunea aprobată miercuri în legislativul de la Londra nu are forță juridică și, până la urmă, nu are capacitatea de a opri un divorț fără acord, are totuși o putere politică importantă, mai ales că a trecut datorită rebelilor din partidul conservator al lui May și din cabinerul ei. May, care insistă că nu se poate exclude total un Brexit fără acord, spune că parlamentarii trebuie să ajungă la o concluzie privind modul de acțiune următor înainte de obținerea unei amânări. 

Comisia Europeană a spus în mod repetat că o amânare trebuie justificată, dar declarațiile favorabile din partea Germaniei și Iralndei sugerează că membrii UE consideră viabilă posibilitatea ajungerii la o înțelegere și sunt înclinați să ajute în acest sens. 

Guvernul de la Londra susține că acum există două variante: să se convină asupra unui acord și să se încerce obținerea unei mici amânări a Brexitului, sau eșecul unei noi înțelegeri și o întârziere mai mare.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ