Un membru AC/DC, grav bolnav. Mesajul de ultimă ora al trupei

| 16 apr, 2014

Brian Johnson, solistul trupei australiene AC/DC, a confirmat într-un interviu recent faptul că unul dintre colegii săi din acest grup celebru suferă de o "maladie debilitantă", însă a negat, totodată, zvonurile despre destrămarea formaţiei.

Brian Johnson a confirmat, totodată, că AC/DC va intra în luna mai în studiourile de înregistrare pentru compune câteva piese noi. Rockerul a declarat pentru The Telegraph că formaţia australiană se va reuni într-un studio din oraşul canadian Vancouver, informează billboard.com.

"Vom lua cu noi câteva chitare, ne vom aşeza în nişte fotolii şi vom aştepta să vedem dacă vreunul dintre noi are idei pentru cântece noi. Dacă se va întâmpla aşa, atunci le vom înregistra", a spus Brian Johnson.

Rockerul britanic spune că nu doreşte să facă predicţii prea îndepărtate pentru viitorul trupei şi a confirmat faptul că unul dintre colegii săi (chitaristul Malcolm Young, potrivit zvonurilor din presa internaţională) este grav bolnav. "Nu vreau să resping nicio posibilitate", a spus Brian Johnson. "Unul dintre băieţi suferă de o maladie debilitantă, însă nu vreau să vorbesc prea mult despre asta. El e un tip mândru şi discret, un băiat minunat. Suntem prieteni de peste 35 de ani şi ţin la el foarte mult", a adăugat solistul trupei australiene.

La începutul acestui an, Brian Johnson a lăsat să se înţeleagă că AC/DC va susţine un turneu mondial ce va include 40 de concerte, pentru a sărbători cei 40 de ani de activitate ai formaţiei. În ciuda faptului că unul dintre membrii de bază ai grupului s-a îmbolnăvit, Brian Johnson speră încă în acest proiect: "Ar fi un mod minunat de a ne lua la revedere de la fani", a declarat el. "Ne-ar plăcea foarte mult să facem acest lucru. Însă totul a rămas acum suspendat în aer".

O serie de articole apărute luni în presa internaţională afirmau că trupa australiană AC/DC urmează să îşi anunţe retragerea din activitate din cauza faptului că unul dintre membrii grupului a fost diagnosticat cu o maladie gravă. Însă, a doua zi, apropiaţii rockerilor australieni au declarat pentru revista Billboard că aceste informaţii nu sunt adevărate.

Echipa managerială a formaţiei AC/DC şi casa de discuri Columbia, cu care trupa colaborează în prezent, au refuzat să comenteze aceste informaţii.

Trupa de hard rock AC/DC a fost înfiinţată la Sydney în 1973 şi este formată din Brian Johnson (voce), Angus Young (chitară solo), Malcolm Young (chitară ritmică), Cliff Williams (bas) şi Phil Rudd (baterie).

Într-o carieră de patru decenii, formaţia australiană a lansat numeroase piese de succes precum "Back in Black", "Big Jack", "Thunderstruck", "Black Ice", "You Shook Me All Night Long", "Let There Be Rock", "Highway to Hell" şi "For Those About to Rock (We Salute You)", iar albumele sale s-au vândut în peste 200 de milioane de copii pe plan mondial.

Trupa AC/DC a susţinut, pe 16 mai 2010, un concert la Bucureşti, unde au participat aproximativ 60.000 de spectatori. Trupa australiană a adus în Capitală show-ul "Black Ice", care a promovat cel de-al 15-lea material de studio al ei, lansat în octombrie 2008. Turneul, primul după "Stiff Upper Lip", susţinut de AC/DC în 2000/2001, a avut zeci de concerte sold out în întreaga lume.

Tag-uri: AC/DC, maladie
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

116 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
23 oct, 17:45
TedVen
psqrdovr
pharmacy websites
22 oct, 23:28
Ricoxive
bjtrfxuo
online pharmacy uk how much is clomid price of atenolol
22 oct, 05:05
CharlesTeree
qzvpnemq
lipitor 5 mg tabllet
21 oct, 14:32
NickVen
ujlbpzgi
clonidine generic
21 oct, 08:38
AlanVen
qzmxfodjqp
tamoxifen tabllets price in india order kamagra online uk generic strattera phenergan 25mg cream

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ