Va retrage ”patriotul” Băsescu decorația extremistului Tokes?

| 23 aug, 2013

Lipsa de reacție a președintelui și refuzul său de a-i retrage distincția lui Laszlo Tokes ar putea fi interpretate ca o dovadă a faptului că Traian Băsescu preferă să-și pună propriile interese în fața interesului național, că își plătește datoriile din campania electorală cu distincții naționale și că acceptă astfel nerespectarea însemnelor statului prin declarații de defăimătoare la adresa României.

Președintele Traian Băsescu ne-a obișnuit de-a lungul vremii cu demonstrațiile personale de patriotism și cu declarațiile despre cât de mult își iubește țara. Dar acum, după atacurile defăimătoare lansate de extremistul Laszlo Tokes la adresa României, își va asuma șeful statului greșeala de a-l fi răsplătit pe acesta cu Steaua României pentru sprijinul din campania electorală din 2009?

Domnule Traian Băsescu, cât de patriotic este să lăsați cea mai înaltă decorație din stat în mâinile unei persoane care acționează împotriva României?

În data de 17 decembrie 2009, la câteva zile după turul II al alegerilor prezidențiale care l-au readus pe Traian Băsescu la Cotroceni, nou alesul președinte l-a decorat pe Laszlo Tokes cu cea mai veche și importantă distincție a țării – Ordinul Național Steaua României.

Pe 24 iulie 2010, la câteva luni după acest “semn de apreciere a curajului și demnității” europarlamentarului Tokes, președintele Băsescu era prezent la Băile Tușnad, unde a participat la seminarul "Tusvanyos 21". Printre declarațiile premierului ungar Viktor Orban şi europarlamentarului Laszlo Tokes despre idealurile înalte de autonomie a Ținutului Secuiesc, Traian Băsescu a făcut o declarație extrem de interesantă.

Președintele le-a mulţumit celor doi oficiali maghiari pentru susţinerea pe care i-au acordat-o în alegerile prezidenţiale, reamintind că a fost votat de 75% dintre etnicii maghiari, în turul al doilea al scrutinului.

“Domnule Tokes, vă mulțumesc mult și dumneavoastră și lui Victor Orban pentru susținerea pe care mi-a dat-o la alegerile prezidențiale. Totuși, 75% dintre etnicii maghiari au votat cu mine în turul II, sunteţi cam mulţi, nu vă pot fi recunoscător la toţi odată”, a declarat la acea dată Traian Băsescu.

Prin acest gest, șeful statului a lăsat să se înțeleagă că decorarea lui Laszlo Tokes cu Steaua României a fost doar o răsplată pentru ajutorul pe care acesta i l-a oferit în campania electorală din 2009, iar prietenia sa cu liderul extremist maghiar este una de durată, care nu poate fi afectată nici măcar de insulte aduse statului român.

În plus, într-un interviu acordat recent de premierul ungar Viktor Orban, acesta a subliniat faptul că are o relație foarte bună cu președintele Traian Băsescu, construită pe „baze solide”. Așadar, este de înțeles faptul că președintele a simțit nevoia să-i mulțumească pentru sprijinul din 2009. Probabil, dacă circumstanțele ar fi permis, șeful statului i-ar fi oferit Ordinul Steaua României și premierului ungar, tot pentru ajutorul pe care l-a primit de la acesta în campanie.

Totuși, situația actuală este una foarte gravă și nu trebuie tratată superficial. În data de 27 iulie, la lucrările Universităţii de Vară Balvanyos, Laszlo Tokes a făcut o serie de aprecieri prin care a contestat caracterul de stat naţional, unitar şi indivizibil al României, cerându-i premierului Ungariei Viktor Orban să construiască împreună cu Guvernul pe care îl conduce “un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere “protectorat” Transilvaniei, “aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.

În acest context, la solicitarea unor ONG-uri care au participat la evenimentul de la Izvorul Mureșului, premierul Victor Ponta a decis să-i transmită preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare în care apreciază că nu mai sunt întrunite condiţiile morale şi legale pentru ca Laszlo Tokes să deţină Ordinul Steaua României, propunând retragerea acestei distincţii.

Nu ar fi prima dată când președintele retrage decorații. În anul 2010 Traian Băsescu l-a decorat cu cel mai înalt ordin militar pe timp de pace pe ministrul comunist de Interne, George Ioan Homoştean, responsabil de asasinate politice.

Ca reacție, istoricul Marius Oprea, fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), şi-a arătat la acea dată nemulțumirea față de această greșeală, criticând faptul că astfel niște “criminali sunt decoraţi, iar victimele acestor criminali sunt îngropate dincolo de gardul Cimitirului Eroilor”.

De asemenea, merită reamintit momentul din 2008, când șeful statului i-a acordat disidentului anticomunist Vasile Paraschiv Ordinul Naţional Steaua României în Grad de Cavaler, iar acesta a refuzat decorația, argumentând că nu poate primi o asemenea distincție din partea “unui comunist ca toți ceilalți”, împotriva cărora a luptat din 1968 și va continua să lupte “pe
cale legală și democratică până la ultima bătaie a inimii”.

Situația actuală este una foarte gravă și a generat reacții la nivelul întregii societăți românești. Lipsa de reacție a președintelui și refuzul său de a-i retrage distincția lui Laszlo Tokes ar putea fi interpretate ca o dovadă a faptului că Traian Băsescu preferă să-și pună propriile interese în fața interesului național, că își plătește datoriile din campania electorală cu distincții naționale și că acceptă astfel nerespectarea însemnelor statului prin declarații de defăimătoare la adresa României. O astfel de atitudine este nedemnă pentru un președinte de țară – dar ce va face patriotul Traian Băsescu?

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

6 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
25 aug, 2013
Nichita
''Obiectiv''?
Si inca un ''apropo''....titlul site-ului sper ca nu se refera la atributul de ''obiectiv'' fiindca nu vad nimic asemenator aici.....
25 aug, 2013
Nichita
Vai vai!
Pai......dupa cate stim cu toti , Adrian Nastase (fost puscarias de drept comun!!!!) poseda si el o asemenea distinctie de la tov.Ilici! Ha? Nimic nimic in sensul asta musiu nevertebratule? Si apropo! Nu presedintii retrag asa ceva ci doar cei din ordin....
25 aug, 2013
TIRAS
RETRAGEREA DECORATIEI.
Nici intrun caz nu va retrage decoratia motive sant mai multe:ajutorul dat de Basescu la alegerile acestui tradator la europarlamentrele cand Teokes aajuns parlamentar european de unde nu a incetat sa defaimeze Romania a uitat sa vorbeasca limba tari in care acrescut si la scolarizat,culmea mai vine si-n tara si o defaimeaza .Voturile ungurilor la alegerile la care Basescu acastigat atat al doilea mandat cat si da detronarea sa din functia de presedinte prin neprezentarea lor la referenumul de demitere.Sa nu mai spun de avantajele pe cre el (presedintele )le-a facut tacit ungurilor.Pretenia fatisa ,de alfel afisata in mod public cu acest raspopit cat si cu presedintele Unghariei care depasesc de multeori modul diplomatic uzual .Ar fi mai multe sa nu uit toate acestea se puteu ,si se pot face cu ajutorul camaraliei sle din structurile de baza ale Romaniei unde acest :presedinte"are infiltrati oameni sai.
24 aug, 2013
cantautor
am inteles ca ar fi 2 probleme:LEGALA si MORALA;
ambele sunt straine d-lui VP.
si aplaudacilor...
care este de fapt opinia ta?sau n-ai voie sa ai asa ceva?
24 aug, 2013
Emil
Canta la alta masa. Poate la Basescu.
24 aug, 2013
QUASIMODO
@EMIL cel timpitel
BOLE-lasa misto-ul de cocalar imbecil si asculta/citeste cum e legea care prevede acordarea sau retragerea acestui ordin-doar consiliul ordinului poate hotari asta si doar in 2 cazuri(o condamnare penala sau cererea unui alt membru al ordinului)-iar omul numit /a;es sa conduca acest consiliu este ION HAIDUC(nu,nu e vreun basist-cum crezi ci...ghici cine e persoana,asta ca sa mai te informezi si din alta parte,ca de la hazna te-ai imbecilizat)!
Pina acum,Basescu era acuzat ca nu respecta nicio lege-dar azi,tiganul pontalu/copy ii cere sa faca asta-gindire de procuror jegos,ceausist in gindire dar si prost cu spume!
Pe de alta parte,nici eu nu ma perpelesc dupa ungurii extremisti(sau dupa popa asta,cu idei turbate)-dar nici nu pot sa nu-i recunos meritul de a fi fost nebunul din TIMISOARA,cel care a facut prima miscare impotriva lui Ceausescu,in 89-si de acolo a inceput marea harmalaie(ca revolutie era sa fie,dar securistii si politrucii-profesorii lui poanta-au deturnat-o,in folosul lor,ducind si la moartea a peste 1000 oameni-ceva despre ILICI,alt tigan jegos,nu zici nimic,te-n git?)!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ