Varujan Vosganian: ”România ar trebui să realoce cel puţin 25 la sută din fondurile europene pentru evitarea recesiunii econo

| 18 mar, 17:53

 

Vicepreşedintele ALDE, deputatul Varujan Vosganian, susţine că România ar trebui să realoce cel puţin 25 la sută din fondurile europene pentru înlăturarea efectelor economice ale pandemiei de coronavirus.

 

 

 

Varujan Vosganian le cere preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Ludovic Orban să propună Consiliului European şi Comisiei Europene elaborarea unui program de realocare a fondurilor europene, pentru Uniunea Europeană şi pentru România, în scopul evitării recesiunii economice.
Deputatul ALDE aminteşte că pentru exerciţiul financiar 2014-2020 România a primit din partea Comisiei Europene suma de 31 miliarde de euro şi că ţara noastră a cheltuit doar 38 la sută din fondurile alocate, adică 11,6 miliarde de euro.
Potrivit lui Vosganian, în exerciţiul financiar 2007-2013, România a pierdut peste cinci miliarde de euro pe care n-a fost capabilă să le absoarbă, iar alte sume au mers către programe care nu şi-au dovedit în timp utilitatea, cum au fost cele două miliarde de euro către POSDRU (Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resursei Umane).
"Toate indiciile arată că situaţia se va repeta şi în actualul exerciţiu financiar. Putem să pierdem cel puţin 6-7 miliarde de euro!!! Aşadar, o realocare de cel puţin 25% din fondurile europene nu ar afecta programele în derulare, dar ar crea posibilitatea utilizării unor sume uriaşe, care altfel s-ar pierde“, scrie pe Facebook vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian.
El afirmă că banii obţinuţi prin realocare pot fi utilizaţi pentru susţinerea domeniilor şi firmelor grav afectate de epidemia de coronavirus.
"Cei 6-7 miliarde de euro ar susţine companiile să-şi păstreze efectivele de salariaţi, chiar în condiţiile şomajului tehnic, ar oferi linii de credit pentru producţie, ar contribui la eliminarea blocajelor financiare, ar oferi surse pentru capitalizarea fondurilor de garantare şi co-garantare care înlesnesc accesul la credite şi ar crea surse pentru programele de susţinere a firmelor din domenii importante în condiţii de epidemie şi de izolare (producţia de produse farmaceutice, prelucrarea materiilor prime alimentare etc.). În plus ar permite luarea unor măsuri de sprijin pentru industrii grav afectate, cum ar fi generalizarea şi către firmele private avoucherelor de turism, prin deductibilitatea fiscală a acestora“, adaugă vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ