Viorica Dăncilă: ”Nu am fost marioneta nimănui! Ei sunt cei care mergeau la vânătoare și la șpriț cu Dragnea!”

| 02 mar, 19:06

 

Viorica Dăncilă a declarat luni, într-o emisiune televizată, că „nu a fost marioneta nimănui” și că ”oamenii care au vrut să își arate atașamentul față de Liviu Dragnea au dezinformat foarte mult”.

 

 

 

Viorica Dăncilă a fost întrebată dacă este adevărat, așa cum se vehiculează, că de multe ori intra la discuţiile cu Dragnea cu ideile ei şi ieşea cu concluziile lui.
”Nu este adevărat acest lucru. Cei care au lucrat, aş spune şi împotriva partidului şi împotriva Guvernului pe care l-am condus, au căutat să îşi justifice într-un fel acţiunile lor şi atunci au venit cu lucruri care nu sunt conforme cu realitatea.
Cei care m-au acuzat, în primul rând, Paul Stănescu, cei care au făcut aceste acuzaţii, cum ar fi înţelegerea cu preşedintele Klaus Iohannis. Atât el cât şi Marcel Ciolacu şi alţii au fost oamenii care au stat alături de Liviu Dragnea şi când mergeau la vânătoare şi la şpriţ, acolo unde spuneau că nu era loc pentru femei.
Ei erau cei care discutau cu Liviu Dragnea de cele mai multe ori. Plecau în Deltă, în diferite locuri. Eu nu am participat la astfel de activităţi. Eu discutam cu Liviu Dragnea, eu în calitate de prim-ministru, Liviu Dragnea în calitate de  preşedinte de partid”, a povestit Viorica Dăncilă, potrivit Antena 3.ro.
”Cred că alături de Liviu Dragnea au fost oameni care  au vrut să îşi arate ataşamentul faţă de lider şi au dezinformat foarte mult”
Mai mult decât atât, fostul premier subliniază că nu a fost marioneta nimănui.
”În niciun caz. Am fost premierul României şi nu am fost marioneta  absolut a nimănui.
Cred că alături de Liviu Dragnea au fost oameni care  au vrut să îşi arate ataşamentul faţă de lider şi au dezinformat foarte mult. Mulţi din partid au fost și sunt yes-mani, oameni care nu au personalitate, oameni care îşi schimbă şeful şi în faţa fiecăruia dintre noi au avut acelaşi comportament”, a mai afirmat Dăncilă.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ