Vlad Alexandrescu, pe Facebook: Domnule premier, vă prezint demisia

| 27 apr, 14:49

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a anunţat miercuri pe Facebook că demisionează din funcţie.

"Domnule Prim-Ministru, în faţa rezistenţei opace la schimbarea structurală pe care am încercat să o iniţiez, să o dezvolt şi să o pun în practică în instituţiile de cultură din România, în faţa ostilităţii nedezminţite a aparatului refractar la regândirea modalităţilor de funcţionare a instituţiilor publice de cultură, a relaţiei dintre sectorul independent şi cel public, vă prezint demisia mea", a scris Alexandrescu.

UPDATE Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, a demisionat astăzi, după ce mai mulți actori i-au solicitat acest lucru printr-o scrisoare semnată de Ion Caramitru, în urma scandalului de la Opera Română.

La Opera s-a declanşat în urmă cu circa trei săptămâni un scandal ce a dus la schimbarea a trei directori, în sânul instituţiei de cultură existând o falie între regizorul Johan Kobborg şi balerină Alina Cojocaru, pe de o parte, şi alţi angajaţi ce acuză "străinii" şi discriminarea faţă de aceştia.
Această este a treia demisie a unui membru al acestui executiv după cea a ministrului fondurilor europene Aura Răducu - înlocuită cu Cristian Ghinea -  şi cea a ministrului muncii Ana Costea, înlocuită cu Dragoş Pîslaru.
Premierul Dacian Cioloş le-a transmis miercuri miniştrilor că după Sărbătorile Pascale se va trage o linie şi se va analiză cum au decurs lucrurile de la instalarea Guvernului şi până acum.

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ