Atentatul din Paris în profeţiile CUTREMURĂTOARE ale lui Nostradamus

| 12 ian, 11:16

Atacul terorist de la sediul redacției de satiră Charlie Hebdo, care a adus teroare în Franţa şi în întreaga Europă a readus în discuţie profeţiile pe care le-a făcut Nostradamus, cât şi profeţia părintelui Elpidie, care sugereză că acesta ar putea fi începutul celui de-al treilea război mondial.

Părintele Elpidie consideră că trăim vremuri apocaliptice și că cel de-al treilea război mondial nu va fi un conflict pentru cucerirea teritoriilor, ci o luptă aprigă ce va fi declanșată din cauza religiilor.

Fanaticii islamişti ar putea declanşa al treilea război mondial prin atentatele care au pus pe jar Europa.

Coran: sura 9, verset 29: “Luptați contra celor ce nu cred în Allah și în ziua Judecății de Apoi, care nu interzic ceea ce Allah și Profetul său au interzis, și care nu practică religia adevărului printre cei care au primit Cartea, până ce aceștia plătesc tributul cu propriile mâini, umilindu-se.”

Ce spune părintele Elpidie

Potrivit acestuia, “ război care a început la nivel mondial nu este un război între state, nu este un război ca altele, ci este un război pe care l-a pregătit Antihristul pentru a se găsi într-o confruntare directă cu Fiul meu”, aşa ne grăieşte Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Iisus Hristos, ca Om şi Dumnezeu, este marea problema a conducătorilor luciferici ai acestei lumi. Iisus Hristos este Cel ce va îndura încă o dată o mare pătimire din partea diavolului. De ce diavolul Îl războieşte pe Hristos? Deoarece doreşte să Îi ia locul… de aceea şi vine cu acest nume în lume: Anti-Hristos, împotriva lui Hristos. Atunci trebuie să trăim după cum doreşte Lucifer şi după cum ne dictează nouă ordine mondială. Prin această ordine mondială, Lucifer doreşte să facă un Guvern mondial şi o religie mondială, unind toate religiile într-una. Vrea să facă cea mai rea cu putinţă formă de religie. Va lua chipul unei biserici care chipurile Îl iubeşte pe Mesia şi, în numele iubirii, va uni toate bisericile, şi pe cele păgâne şi pe cele pseudo-creştine şi pe cei care nu cred în Dumnezeu.Când veţi vedea aceste lucruri să fie spuse din gură unor oameni chipurile duhovniceşti, patriarhi, preoţi să ştiţi că venirea lui Lucifer este aproape şi mai ales este aproape ultima confruntare dintre diavol şi Hristos. Când veţi vedea acestea, să ştiţi că au început a două oară prigoană, patimile Domnului nostru.”,

Nostradamus anunţa pentru 2015 conflicte militare grele

- În 2015 vor avea loc atentate impotriva a patru premieri din diverse colturi ale lumii.

- Nostradamus mai spune ca, in 2015, ne asteapta conflicte militare grele, schimbari mari asteptandu-ne dupa ce bariera lingvistica dintre natiuni va cadea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

9 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
13 ian, 09:53
Oli
locuri de munca
Oferta locuri de munca in toata tara! Oamenii s-au convins de seriozitatea noastra, pentru ca le-am oferit pe loc dovada platii si contract legal! Primele castiguri au fost deja expediate! Oferta NU e MLM si NU e joc piramidal! Castigati lunar 300 dolari, lucrand simplu, 3 ore pe zi, ca operator online! Va trimitem detalii mai multe, dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email:[email protected]
12 ian, 20:40
ioan mare
nostardamus a prevazut ca vaca mea se va caca maine dimineata la ora 4
12 ian, 14:47
eva
munca la domiciliu
Cea mai accesibila oferta de lucru! Suntem in continua extindere, cu mari perspective pentru perioada urmatoare! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email:[email protected]
12 ian, 14:39
elena
job
Cea mai accesibila oferta de lucru! Suntem in continua extindere, cu mari perspective pentru perioada urmatoare! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]
12 ian, 13:37
frei_herr
Auzi, bre Laurentziule tata, anti-hristul asta de ziseshi, are numele de Lucifer, nu? Poate potzi sa ma lamureshti daca Lucifer este numele de famile sau doar ... prenumele; ca te vaz om cu carte...
In rest, multzi nebuni de toate religiile pe Pamintul asta.
Ashijderea si voi, jurnalishtii!
12 ian, 15:00
Gogu
Citeste o carte ...
12 ian, 17:08
frei_herr
O carte doar, @Gogule???...
Doar una peste cele ... citeva mii citite pina acum?!?!?
Si, ma rog, cam care ar minunata scriere care te-a ... orgasmiat atita, "eminentza"?
Dupa "comentariul" tau, ma vad nevoit sa fac o ... up-gradare la ultimul comentariu. Deci:
...In rest, multzi nebuni de toate religiile pe Pamintul asta.
Ashijderea si voi, jurnalishtii!
Si pe linga ashtia to(n)tzi, pleiada de cititori ... mono-neuronali!
Sanatate si ... no-offence, Gogule!
De la ultima ta postare tocmai am mai terminat de citit inca o carte!
O fi fost aia buna?!?...
17 ian, 08:36
aurelia.marcu
Frei herr,ai citit ,,Asul de pica'',nu?
18 ian, 12:37
frei_herr
Pentru @Aurelia:
"Asul de pica" al lui David Matthews?...
"Asul de pica" al lui Dell Shannon?...
"Asul de pica" al lui K.H.Koehler?...
"Asul de pica" al lui Riven Taylor?...
"Asul de pica" ... benzile desenate?...
Sau e vorba de...
"...Asul de pica" al lui George Neagoe?!?
Caci daca de acesta din urma e vorba, te asigur ca in ciuda faptului ca am avut in viatza mea o perioada teribil de naiva da' si colosal de frumoasa in care mi-a placut printre multzi altzii si scriitorul si omul de cultura Stefan Augustin Doinas, itzi marturisesc ca n-am cum sa am nici cea mai mica urma de respect pentru ... "omul" Stefan Augustin Doinas!
Delatorul, colaboratorul securitatzii si politrucul...
Ar trebui sa-l intrebi pe scriitotul Ion Caraion despre toate aceste lucruri; da' din nefericire s-a stins mult prea de timpuriu. Probabil si datorita ... "binefacerilor" celor 5 ani de 'canal' urmare a denutzului "domnului" Doinas...
Ori poate ar trebui sa cunoshti ceva mai multe lucruri despre St. A. Doinas chiar de la fostul sau eminent profesor - defunct si el -, Lucian Blaga.
Var primar cu bunicul din partea mamei mele...

Sanatate si ... no offence!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ