DEZVALUIRE! Liiceanu, TERORIZAT de spaima că şeful SRI ar fi vrut să-l omoare

În 1990, povestește filosoful, a fost invitat de Virgil Măgureanu la o discuție în sediul SRI, la care, de teamă, Liiceanu l-a rugat și pe amicul său Pleșu să participe. El l-a pus în gardă pe acesta, însă, că nu are de gînd să bea cafea sereistă, dacă i se va oferi. Zis și făcut, drept pentru care Măgureanu i-a oferit, în schimb, Coca Cola.

Deloc liniștit, Liiceanu nu s-a atins de pahar, iar mai apoi a schimbat, discret, paharul său cu al lui Măgureanu, pe care l-a băut cu poftă. Cînd a observat că Măgureanu nu bea din al lui, panica s-a instalat în filosof.

Demisia lui George Maior stârneşte un val de REACŢII în presa externă

”El de ce nu bea?“ îl întreb agasat pe Pleşu, când Măgureanu se ridică şi iese o clipă din birou. „ Pentru că e profesionist, îmi şopteşte Pleşu. Pesemne că toate paharele sunt otrăvite, dar el ori­cum nu se atinge de al lui. Înțelegi? E, la scenariul ăsta nu te-ai gândit…“Într-adevăr, nu mă gândisem. „– Crezi că murim până diseară? îl întreb. Hai să ne cărăm mai repede de aici, pentru că aş prefera să mor acasă.“ I-am smuls lui Măgureanu, înainte de a pleca, promisiunea că va căuta în arhive manuscrisele Noica. Dar nu prea îmi mai ardea de nimic.

George Maior a preluat conducerea unei noi instituţii

Până seara mi-am urmărit cu atenţie toate miş­­cările peristaltice, reproşându-mi amarnic că varianta cu Măgureanu care ar fi putut să lase paharul ne­atins îmi scăpase total din vedere. Şi-apoi, de ce Dumnezeu alesesem să mergem noi acolo? Ar fi fost mai bine să vină el la editură. Dar nici până seara, nici a doua zi, nimic nu s-a revoltat în viscerele mele. Către prânz – trecuseră de-acum 24 de ore – mi-am luat temperatura. Era normală. Se părea că scă­pasem cu viaţă…” mai relatează filosoful.