INEDIT! SELFIE în siguranţă! Ruşii au LANSAT acest lucru... Este UIMITOR

| 12 iul, 09:36

Selfie-ul perfect implică sacrificii uriaşe, cel puţin asta susţin unele vedete din SUA. În Rusia însă, aceste fotografii sunt periculoase şi chiar mortale, motiv pentru care autorităţile au lansat o campanie de prevenţie.

Trendul selfie a înnebunit întreaga lume, unele vedete reuşind să facă bani frumoşi de pe urma lui. Kim Kardashian, de exemplu, va publica o carte ce va cuprinde doar astfel de fotografii şi care, potrivit experţilor, se va vinde ca pâinea caldă. Un selfie „perfect” implică însă şi sacrificii care, în unele cazuri, pot fi chiar mortale.

Primii care au realizat pericolul sunt ruşii, care au lansat recent o amplă campanie de prevenţie pentru tineri. Însoţită de mesajul „Un selfie cool ar putea să te coste viaţa”, campania a fost iniţiată de ministerul de interne şi este popularizată prin intermediul broşurilor, al spoturilor TV, dar şi al unui website.

Totodată, autorităţile au realizat o serie de semne, care le imită pe cele de circulaţie, menite să le explice tinerilor că nu este bine să îşi facă selfie pe acoperişurile caselor, în faţa trenului sau a maşinilor care circulă sau în timpul avalanşelor.

Zeci de răniţi de la începutul anului Autorităţile ruse au lansat această campanie după ce, în primele luni ale anului, peste o sută de persoane au suferit răni grave, iar 12 chiar şi-au pierdut viaţa în timp ce încercau să facă astfel de fotografii.

Ultima victimă este o tânără de 21 de ani care s-a împuşcat în cap în timp ce îşi făcea un selfie.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ