Iohannis ne ia de proști – prezintă în teritoriu ceva ce nu există nici la București

| 28 sep, 2014

Klaus Iohannis candidat. Preocupat să-i măsoare premierului Victor Ponta secundele necesare pentru o poză cu președintele american Obama și soția acestuia, Klaus Iohannis a scăpat ca un magician diletant un porumbel pe gură, în loc să-l scoată din joben.

Klaus Iohannis Angela Merkel. ”Eu nu mă duc până nu știu unde ca să fac o poză”, a spus acesta, după care, întrebat dacă are o relație suficient de bună cu Angela Merkel încât să-și facă o fotografie cu aceasta, Iohannis a adăugat imprudent: ”Bineînțeles! Dar eu prefer să merg în țară ca să-mi prezint programul politic”. Măi să fie! Pesemne că toată mass media și toți analiștii politici din București au fost atât preocupați de evoluția campaniei electorale prin Capitală încât au pierdut acest episod peste măsură de interesant, în provincie. Am fi jurat cu mâna pe inimă că programul politic cu care se laudă Klaus Iohannis este sublim dar lipsește cu desăvârșire.

Citește și: Iohannis nu are priză la mase

Candidatul ACL nu a catadicsit de fapt să plimbe până acum prin provincie altceva decât ursul și BMW-ul acela șucar, căci program politic pur și simplu nu are. Sau dacă are, acesta nu este apt a fi prezentat electoratului. Nu ne-ar mira, căci având în vedere cu cine s-a aliat PNL și cu cine nu se întâlnește Iohannis când, nu-i așa, nu se duce la Vila Lac în marele secret, probabil că un asemenea program politic reprezintă un frumos salt înapoi în timp, în perioada de glorie elitistă de dreapta, când Elena Udrea își vedea de succesul și bănuții ei europeni, Patapievici dresa cultura și o tatua pe crupă, Pleșu era NEC plus ultra iar Videanu punea rânduri, rânduri de borduri... În aceeași perioadă președintele dădea indicații prețioase (”ajutoarele sociale trebuie radical diminuate”) și Boc nu avea nimic împotrivă, ba din contră, iar pensiile și salariile scădeau de la o zi la alta cu procente cum doamna Udrea nici nu visează azi, în campanie, de când și-a asortat partidulețul cu ambițiile politice nemăsurate.

Klaus Iohannis candidat. Îi lansăm o provocare lui Klaus Iohannis. Nu, oricât ne-a impresionat circul făcut pe această temă de Monica Macovei, nu-i vom cere să-și toarne găleți cu apă rece în cap. Suntem mai modești: dacă are un program politic pe care-l plimbă deja prin provincie, să-și facă un pustiu de bine și cu noi, bieți ”capitaliști” și să-l prezinte și-n București, căci nouă ne-a scăpat.

Nu ne facem iluzii. Probabil că și asta cu programul politic a fost precum cea cu politrucul, o simplă eroare de discurs. Mai mult ca sigur că domnul Iohannis plimbă pe post de sperietoare electorală prin provincie acel pact politic scris pe genunchi, în legătură cu care atât Udrea cât și Macovei se fandosesc că-l semnează doar dacă Iohannis se face frate de cruce cu Băsescu, în prime time la B1 TV.

loading...

Ştirile orei

6 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
28 sep, 2014
pontaciu
nu tin nici cu unul nici cu altul. toti sunt acelasi aluat. ce a facut Pontaci pentru popor? :)) asta e buna. doar vorbe goale si cancan. stie doar sa mareasca taxele (salariul minim pe economie inseamna taxe pentru toti) in final o parte din populatie primeste cativa zeci de lei si pe cealalta parte le ia dublu.
28 sep, 2014
Iohan
Iohannis
Acceptun presedinte de etnie germana.Nu o sa votezun presedinte de etnie germana,daca singura lui calitate este faptul ca-i neamt.
28 sep, 2014
rodica
va deranjeaza tare Iohanis de-l improscati cu noroi.Decit un plagiator lumea prefera un profesor.
28 sep, 2014
PETRE
POLITICA
DECAT UN HOT CARE A RE 6 CASE LUATE ILEGAL,AFACERIST CU COPII,UN PRIMAR CARE NU E AGREAT DE SIBIENI (NU ARE PROGRAM DE AUDIENTA LA PRIMARIE) ,E AVAR DUPA PUTERE PREFER UN PLAGIATOR !!!!! E SINGURUL CARE A DEMONSTRAT CA-I PASA DE POPOR PRIN TOT CEEA CE FACE ,! RESUL SUNT LATRAI CARE LATRA!
29 sep, 2014
ioan ioan
PETRE
Domnule prtre prin ce a facut guvernul Ponta arata te rog ce este pentru popor ? te referi la taxa pe constructii care se va rasfringe la cei multi? sau crezi ca patronii privati sau de stat au sa o asume?
a sau poate te referi la scumpirea carburantilor?
Sau la taxele pe somajul acordat absolventilor?
a sau poate crai dreptateezi ca se bucura copii care incep scoala fara manuale?
Sa nu crezi ca ceilalti candidati sunt mai buni dar te rog vorbeste in numele tau si nu in numele celor care muncesc pentru a supravietui.
Apropo Iohanis ai dreptate nu este iubit de Sibieni si din nemarginita lor ura l-auvotat in proportie de 80%
15 oct, 2014
anna
profesor?
Un profesor atat de ahtiat de bani incat vinde copii.Nu pe ai lui,pe ai altora.Si nu copii nemti,ci romani.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ