Irina Begu, învinsă de Șarapova în turul al treilea la Wimbledon

| 03 iul, 19:42

Jucătoarea română Irina Begu, cap de serie numărul 29, a fost învinsă de rusoaica Maria Șarapova, a patra favorită, cu 6-4, 6-3, vineri, în runda a treia a turneului de tenis pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului.

Begu, la cel mai bun rezultat al său la Wimbledon, s-a recunoscut învinsă după o oră și 23 de minute de joc.

Primul set a fost unul echilibrat în cea mai mare parte a sa, dar Șarapova, câștigătoare a turneului în 2004 și finalistă în 2011, a reușit să câștige pe serviciul Irinei la 5-4 și a luat setul, în 43 de minute.

În setul al doilea, Begu a început slab și s-a trezit târziu, când era deja condusă cu 5-0. Irina a reușit să își adjudece trei ghemuri la rând, dar în cele din urmă Șarapova a închis setul, cu 6-3, și va juca în optimi cu învingătoarea dintre Andrea Petkovic (N. 14) și kazaha Zarina Dias.

Românca a fost mai bună la capitolul ''winners'', 14-11, dar a făcut și mai multe erori neforțate, 20-15. Bilanțul întâlnirilor dintre Begu și Șarapova este acum 2-0 pentru rusoaică. Aceasta s-a impus în 2012, în primul tur la Madrid, cu 6-0, 6-3.

Anul 2015 este cel mai bun din cariera Irinei Begu, cu optimi de finală la Australian Open și turul al treilea la Roland Garros și Wimbledon. Românca va primi pentru evoluția sa 77.000 lire sterline și 130 de puncte WTA.

Begu va continua la dublu, alături de Lara Arruabarrena, urmând să joace în turul al doilea împotriva perechii Jarmila Gajdosova (Australia)/Ajla Tomljanovic (Croația).

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ