Victor Ponta - lansare cu mesaj pozitiv și gândul spre viitor

| 22 sep, 2014

Sâmbătă, în fața a 70.000 de oameni adunați pe Arena Națională, a avut loc lansarea oficială a candidaturii lui Victor Ponta în cursa prezidențială.

La evenimentul care a coincis cu ziua de nașterea a premierului au luat cuvântul liderii celorlalte partide din Alianța PSD-UNPR-PC, liderii importanți ai PSD, dar și primarul Bucureștiului Sorin Oprescu. De asemenea, pe ecranele montate cu ocazia evenimentului s-au difuzat și mesaje video de încurajare din partea Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, dar și a vice-cancelarului Germaniei, Sigmar Gabriel, preşedintelui grupului S&D din Parlamentul European, Gianni Pittella sau ale premierilor Belgiei, Serbiei, Slovaciei, Cehiei, Georgiei, Albaniei.

Momentul cel mai important a fost însă discursul ținut chiar de candidatul PSD, în care Victor Ponta și-a exprimat convingerile despre cum trebuie să se comporte președintele României și a vorbit despre care vor fi obiectivele mandatelor sale în această funcție. Liderul de la Palatul Victoria a transmis un mesaj adresat tuturor românilor în care a : "Vă rog să vă gândiţi la ceva ce am uitat în 25 de ani: că putem fi împreună, nu separat, că putem avea grijă unii de alţii (....) Dacă avem grijă unul de altul şi noi toţi de fiecare, vom avea liniştea şi si siguranţa pe care le dorim de atât timp. Vreau să redescoperim ceva ce s-a pierdut în România de mult: vreu să avem încredere unul în altul, să avem încredere că suntem români şi suntem mândri de asta".

El a arătat, de asemenea, că vrea să fie preşedintele românilor care sunt împreună, care au încredere şi sunt mândri. "Sunt Victor Viorel Ponta şi vreau să fiu preşedintele românilor, al acelor români care sunt împreună, care au încredere, care sunt mândri şi care au speranţa că vor schimba ţara în bine. Acel preşedinte vreau să fiu. Vă chem fiţi alături de mine în această bătălie pentru marea unire", a concluzionat premierul.

Toate aceste mesaje pozitive sunt fără îndoială extrem de încurajatoare în politica românească, încă dominată de stilul conflictual promovat de Traian Băsescu, în care adversarii trebuie distruși prin orice mijloace posibile. Faptul că valori precum unitatea sau solidaritatea sunt asociate cu speranța unui viitor mai bun, reprezintă o gură de aer proaspăt atât de necesară după anii în care românii au fost loviți de criză și de deciziile nejustificate luate de puterea portocalie.

Departe de a perpetua mesajele lui Traian Băsescu, Victor Ponta vine cu ceva nou. În loc de lupte inutile și certuri de doi bani, liderul PSD a susține astfel că interesele românilor sunt mai importante decât ambițiile politicienilor ajunși la putere. De fapt, chiar premierul a declarat despre cel pe care vrea să îl înlocuiască că: "Am învăţat ceva foarte important de la Traian Băsescu. Am învătat ce să nu fac dacă ajung preşedintele Românie, am învăţat cum să nu mă comport, cum să nu fac de râs o ţară întreagă ".

În ultimii doi ani și jumătate, Victor Ponta a demonstrat ce poate face un premier tânăr și energic, România obținând o serie de performanțe economice notabile. Dacă va ajunge președinte, actualul lider PSD are ocazia de a dovedi românilor că funcția supremă în stat trebuie exercitată altfel decât în prezent, președintele fiind înainte de toate reprezentantul tuturor românilor, nu al anumitor politicieni cu interese meschine.

Citeşte şi: Marea lovitură de la lansarea lui Ponta – prezenţa lui Leancă

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 sep, 2014
ion
Nu pacaleste acest sarpe pe cei cu capul la purtator !
Un mitoman ramane UN MITOMAN ! Un plagiator ramane un PLAGIATOR ,ADICA UN HOT !

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ