Agresorul de la Nana a fost condamnat la pușcărie

| 18 iun, 2014

Ștefan Fileață a fost condamnat la închisoare! Magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu l-au condamnat pentru delapidare la 1 an de închisoare. Pentru că avea și o suspendare de 3 ani pentru distrugerea urnelor, judecătorii au revocat acestă pedeapsă și au cumulat-o, astfel că Ștefan Fileață va face 4 ani de închisoare.

Fileaţă a fost trimis în judecată alături de doi angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, Marin Vătuiu și Dan Liviu Popescu, după ce, la începutul anului au fost implicați într-un furt de fier vechi produs la cariera Peșteana.

Fileață și Popescu au fost arestați preventiv în 19 ianuarie, după ce polițiștii au documentat implicarea lor în furtul a 40 de tone de fier vechi, în același caz fiind arestat preventiv și Marin Vătuiu, complice al celor doi și șef în cadrul exploatării miniere de la Peșteana.

În 20 februarie, procurorii din cadrul Parchetului Judecătoriei Târgu Jiu au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Marin Vătuiu pentru delapidare în formă continuată şi a lui Ştefan Fileaţă şi Liviu Dan Popescu pentru complicitate la delapidare, fapte săvârşite în formă continuată, informează ştiripesurse.ro.

Potrivit datelor furnizate de Parchetul Judecătoriei Târgu Jiu, “inculpatul Fileaţă Ştefan l-a ajutat pe numitul Vătuiu Marin, care avea calitatea de gestionar de drept şi de fapt al mijloacelor fixe aparţinând Sectorului 3 al unităţii prejudiciate, să-şi însuşească, la datele de 07.12.2013 şi 18.01.2014, elemente (materiale feroase) de la transportorul de mare capacitate T 73, aflat în gestiune. În urma probatoriului administrat în cauză, s-a stabilit că cei trei inculpaţi, potrivit unor înţelegeri prealabile, au sustras repere metalice în data de 07.12.2013, o cantitate de 30.680 kg., iar în data de 18.01.2014 cantitatea de 41.280 kilograme de fier”.

Prejudiciul creat a fost estimat la suma de 117.920,19 lei, fiind nerecuperat.

În 12 martie, Judecătoria Târgu Jiu a înlocuit măsura arestării preventive cu cea a controlului judiciar pentru Ştefan Fileaţă.

Procesul celor trei inculpați a început în luna aprilie la Judecătoria Târgu Jiu, dar până acum la cele două termene scurse din dosar magistrații au fost nevoiți să amâne audierile în baza cererilor depuse de apărătorul lui Ștefan Fileață.

Cei trei inculpați sunt așteptați din nou în fața judecătorilor gorjeni miercuri, 14 mai, pentru a fi audiați.

Ştefan Fileaţă a fost, de asemenea, arestat pentru câteva săptămâni în vara anului 2012. El a fost reţinut chiar în ziua alegerilor locale, la care a participat în calitate de candidat pentru funcţia de primar al comunei Curcani, fiind acuzat că, împreună cu mai multe persoane, a distrus urnele pentru buletinele de vot în mai multe secţii de votare din localitate. În urma scandalului, alegerile au fost reluate două săptămâni mai târziu, primar fiind ales Aurică Gazu, candidat din partea USL.

Biroul Electoral Central a decis reluarea alegerilor în localitatea Curcani după scandalul izbucnit în 10 iunie, când scrutinul a fost întrerupt timp de mai multe ore, în condiţiile în care candidatul Ştefan Fileaţă şi alte şapte persoane au pătruns în cele trei secţii de votare şi au distrus urnele cu buletine, invocând o fraudă electorală. Aproximativ 150 de persoane au protestat apoi în faţa şcolii, îmbrâncindu-se cu jandarmii, pe motiv că alegerile sunt ilegale.

Poliţia Călăraşi a deschis o anchetă şi i-a identificat pe cei opt agresori, care au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Între cele două persoane se afla şi Ştefan Fileaţă, candidatul Alianţei pentru Călăraşi, formată din PDL, UNPR şi PNŢCD.

Ulterior, a fost depusă la BEC o cerere de anulare a alegerilor din comuna Curcani, solicitare care a fost aprobată. BEC a constatat că în urma incidentelor care au avut loc în această comună nu există certitudinea că voturile real exprimate până în momentul producerii incidentelor au fost conservate, ca atare, după distrugerea urnelor. Membrii BEC au apreciat că aceste împrejurări “au denaturat scopul procesului electoral, conducând la vicierea rezultatului alegerilor prin imposibilitatea stabilirii voinţei reale a alegătorilor exprimată prin vot”. La scrutinul din 10 iunie fusese declarat câştigător tot primarul Aurică Gazu, care era urmat de Ştefan Fileaţă.

El este urmărit penal pentru loviri şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Începerea urmăririi penale a fost dispusă de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa.

În urma agresiunii, femeia de 62 de ani, din comuna Nana, a suferit leziuni, controlul de specialitate stabilind că aceasta are contuzii la braţe şi la şold, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Călăraşi.

Femeia agresată nu a depus până acum plângere la Poliţie.

Poliţiştii s-au autosesizat după ce Antena 3 a prezentat imagini filmate în timpul incidentului, susţinând că femeia voia să se plângă de modul în care s-a făcut restituirea terenurilor în comună, dar a fost împiedicată de către un grup constituit din membri PMP pentru asigurarea protecţiei Elenei Udrea.

Partidul Mişcarea Populară preciza într-un comunicat că bărbatul care a agresat-o pe femeie nu este membru PMP şi că formaţiunea condamnă “agresiunea petrecută în comuna Nana împotriva unei doamne inofensive”.

Pe de altă parte, premierul Victor Ponta a apreciat că ceea ce s-a întâmplat la Nana poate fi catalogat drept “crimă organizată”, “pentru că Udrea este sprijinită în acea zonă de o reţea”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, răspunzând unei întrebări, că este de părere că incidentul legat de lovirea unei bătrâne în comuna Nana a fost provocat de PSD, partid care “are obiceiul să provoace astfel de incidente şi să spună că le-au provocat alţii”, şeful statului subliniind: “Asta cred eu”.

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ