Al-Assad: Bazele militare ruse din Siria sunt necesare 'pentru menţinerea echilibrului de forţe'

| 30 mar, 20:58

Bazele militare ruse din Siria sunt necesare nu doar pentru lupta împotriva terorismului, ci şi pentru menţinerea echilibrului de forţe în lume, a declarat preşedintele sirian Bashar al-Assad, într-un interviu acordat miercuri agenţiei de presă ruse RIA Novosti.

'Ele au legătură nu doar cu lupta împotriva terorismului, ci şi cu situaţia internaţională în general. Cu tot regretul, în timpul 'războiului rece' şi după el, chiar şi astăzi, Occidentul nu şi-a schimbat politica: vrea hegemonie în luarea de decizii la nivel internaţional, iar ONU nu şi-a putut îndeplini rolul de apărător al păcii în lume, inclusiv acum, pentru a reveni la adevăratul statut', a spus Al-Assad. 

'Bazele militare sunt necesare pentru noi, pentru voi, pentru echilibrul internaţional de forţe în lume', a punctat liderul sirian, precizând că regimul de la Damasc ia în calcul posibilitatea amplasării doar de baze militare ruseşti pe teritoriul său. 

Bashar al-Assad a ţinut să sublinieze că prezenţa de baze ruseşti pe teritoriul Siriei 'nu înseamnă ocupaţie', ci dimpotrivă, 'întărirea stabilităţii şi a securităţii'. 

În acelaşi interviu, Bashar al-Assad afirmă că nu se aşteaptă la schimbări majore în ceea ce priveşte componenţa parlamentului Siriei după alegerile din 13 aprilie. În opinia lui Al-Assad, interesul sirienilor pentru noi partide ar putea să apară abia după ce va fi consolidată securitatea ţării. 

Potrivit liderului sirian, formatul noului guvern al Siriei ar trebui să fie stabilit în timpul negocierilor de la Geneva, iar din el trebuie să facă parte forţe loiale regimului de la Damasc, dar şi opoziţia şi reprezentanţi independenţi. 'Acesta este rolul 'Genevei' - dialogul intersirian, în timpul căruia să fie pus de acord formatul acestui guvern', a spus Bashar al-Assad.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ