Dragoș Anastasiu: România nu este în prăpastie, ea duce lipsă de oameni care chiar se implică

| 23 oct, 20:07

 

Fostul vicepremier Dragoș Anastasiu a spus, vineri, la Sinaia, că România nu este în prăpastie și nici nu duce lipsă de oameni care guvernează, ci duce lipsă de oameni care chiar se implică.

 

 

'România nu este în prăpastie! Dacă ne uităm la ultimii 35 de ani, putem să fim mândri de unde a ajuns această țară. Sigur, se putea mult mai mult, se putea mult mai bine, puteam să nu neglijăm Educația, puteam să ne uităm puțin la mentalitatea noastră, puteam să facem mult mai multe. (...) Dar nu putem să facem nimic de unul singur, trebuie să ne dăm mâna și să facem împreună (...) pentru viitorul nostru ceva anume', a spus Anastasiu în deschiderea Summitului Rethink România 2026 - 'O viziune pentru România'.
Potrivit acestuia, Rethink propune o viziune pentru România - Viziunea 2050.
'România nu duce lipsă de oameni care guvernează, România nu duce lipsă de oameni care știu ce trebuie să facă, duce lipsă de oameni care chiar fac, care chiar se implică. Ceea ce vă propunem astăzi și de acum înainte este o viziune pentru România, Viziunea 2050, la care ne-am apucat să muncim. Ce facem cu reforma administrativ-teritorială, ce facem cu economia României, ce facem cu debirocratizarea, ce facem cu Educația, ce facem cu Justiția? (...) Rethink nu este despre a ne vedea o dată pe an, este despre a construi împreună o viziune pentru România pe care să o și punem în practică', a afirmat Dragoș Anastasiu, președintele Rethink România.
El a amintit că a avut ocazia să observe România din perspective diferite, constatând că schimbarea obiceiurilor înrădăcinate este foarte dificilă.
'Primii 18 ani am privit și am trăit România comunistă, au urmat apoi 14 ani de Germania, unde m-am uitat la România din diasporă și am avut și cu ce să compar. Comparam România cu cea mai dezvoltată din punct de vedere economic și nu numai țară a Europei. După 14 ani dedicați Germaniei și medicinei, m-am întors în România și am avut ani de-a rândul ocazia să urmăresc România în capitalismul sălbatic. Am încercat și am construit companii într-un mediu care de multe ori era nesănătos, relația între stat și privat a fost și încă mai este, dar a fost profund nesănătoasă și te împingea către lucruri pe care astăzi le regreți, dar pe care nu puteai probabil să le faci altfel, dacă voiai să înaintezi. Am avut apoi ocazia să privesc România sănătoasă (...), România antreprenorială (...) și am avut imensa oportunitate să văd România și dintr-o privire guvernamentală și am avut surprize! Am avut surpriza să găsesc oameni cu adevărat dedicați și care vor să schimbe lucruri, dar am constatat inclusiv pe pielea mea cât de greu este să schimbi niște obiceiuri înrădăcinate, cât de virulent să apără acel sistem, acea rețea de oameni care nu se gândesc decât la viitorul lor și niciodată la viitorul țării', a mai spus Dragoș Anastasiu în discursul său.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ