Antonescu: Miniştrii PNL, excluşi dacă au comis fapte incompatibile

| 24 mai, 2013

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a spus că nu are informaţii că ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, ar fi ştiut de "şpaga" de la minister şi a menţionat că în cazul în care se dovedeşte că oricare dintre membrii liberali ai Guvernului a comis o faptă incompatibilă cu funcţia, i se va retrage demnitatea publică sau va fi exclus din partid.

"În cazul în care se dovedeşte că oricare dintre membrii PNL a comis o faptă care nu poate fi acceptată drept compatibilă cu condiţia sa de membru sau de demnitar public, va fi retras din demnitatea respectivă sau chiar exclus din partid. Dar, precizez foarte clar, ca să nu le legaţi dumneavoastră cum ştiţi, că nu mă refer nicidecum la cazul doamnei Câmpeanu, despre care nu ştiu nimic, absolut nimic, decât ceea ce ştim toţi, adică nimic", a declarat Antonescu.

Liderul PNL a mai spus că între ministrul Sănătăţii şi prim-ministru lucrurile vor fi clarificate, referindu-se  la criticile adresate de Victor Ponta lui Eugen Nicolăescu.

"Sunt chestiuni pe care premierul şi ministrul Sănătăţii, fără îndoială, le pot lămuri, atât în ceea ce priveşte conţinutul în sine al reformei, câtă este ea sau nu în Sănătate, cât şi în materie de comunicare publică. Nu, nu aş dori să mă amestec. De altfel, între alte lucruri pe care le-am convenit cu Victor Ponta este şi acela ca, pe câteva ministere, inclusiv cel al Sănătăţii - dar ministerele nu sunt alese aşa, să fie de la liberali sau de la PSD, este vorba de tematici - să avem nişte discuţii şi să avem, ca să spunem aşa, foarte clară strategia miniştrilor de la ministerele respective. Ieri, premierul Victor Ponta a spus despre domnul Nicolăescu, ministru, că nu avea ce reformă să îi blocheze, că domnul nu a venit cu nicio reformă, cu alte cuvinte, domnul ministru al Sănătăţii este un ministru neperformant, asta e concluzia pe care am tras-o eu", a explicat Antonescu.

Antonescu s-a arătat mulţumit de activitatea lui Nicolăescu, punctând că are încredere în el.

"Eugen Nicolăescu este un om serios, este un om consecvent, este un om care ştie să ducă la capăt ceva ce a început. Nu am detalii despre aceste lucruri care ţin de intimitatea guvernării, dar am să mă interesez şi nu am nici un fel de îndoială că între domnia sa şi primul-ministru lucrurile vor decurge cât se poate de normal. Sunt doi oameni raţionali amândoi şi care ştiu foarte bine, este vorba de Eugen Nicolăescu, ce înseamnă politica, ce înseamnă structura unui guvern şi ce înseamnă, de asemenea, reformă, această noţiune magică şi eternă", a mai spus Antonescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ