Antonescu nu crede că Băsescu mai poate contesta la CCR legea referendumului

| 21 noi, 2013

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut joi că nu crede că o nouă contestare la Curtea Constituţională a legii privind reducerea pragului de participare la referendum este un demers constituţional.

Antonescu a fost întrebat de jurnalişti cum vede o nouă contestare depusă de către şeful statului pe această temă, în contextul în care preşedintele a afirmat miercuri seară că nu exclude posibilitatea de a reveni cu o sesizare la Curtea Constituţională pe acest subiect.

"Domnul Băsescu a recunoscut de altfel aseară că face tot ce-i stă în puţină, sper că legal, constituţional, ca să întârzie intrarea în vigoare a acestei legi şi ca atare scurgerea termenului de un an, ca să întârzie de fapt referendumul. Eu, cum şi domnia sa a recunoscut, nu am mai auzit un asemenea precedent şi nu ştiu dacă este constituţional, pentru că prin absurd gândiţi-vă că în felul acesta o lege ar putea fi blocată la infinit şi eu cred că atacul de neconstituţionalitate se poate face o singură dată. Aşa o putem ataca la nesfârşit şi un singur om că este preşedinte sau ştiu eu altcineva o poate bloca. Nu cred că se poate asta şi eu cred că exact aşa cum v-a spus la ora 23 şi 59 de minute - aici trebuie să ne punem bine ceasurile că iese scandal - va promulga legea, aşa cred şi eu că domnul Băsescu va fi foarte atent să rămână în parametri constituţionali", a răspuns Antonescu, citat de Agerpres.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri seară că nu exclude posibilitatea de a reveni cu o sesizare la Curtea Constituţională a României cu privire la legea care prevede reducerea la 30% a pragului de prezenţă la referendum.

"N-am avut nicio reacţie la decizia CCR, aştept să văd hotărârea, dar nu exclud posibilitatea să revin la CCR pe această problemă. (...) Constituţia spune că nu îl limitează pe preşedinte ca număr. Ar fi fără precedent în mandatele mele, dar gândiţi-vă care ar fi efectul intrării în vigoare a legii", a afirmat Băsescu la B1 TV.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ