ATENȚIE, ROMÂNI! Cum să revii la Dumnezeu. Nimeni nu ți-a spus asta!

| 15 oct, 2014

Marturisirea cere o pregatire prealabila, fiindca cel ce vine la duhovnic nepregatit, este logic, nici nu se gandeste la lipsurile sau cusururile sale, nici nu stie cu exactitate ce rau a facut.

Neputinta memoriei de a-si aminti spontan toate faptele vrednice de mustrare, neputinta mintii de a discerne cu privire la ele devin pricina ca cele mai grele pacate sa scape de mustrare, pacate care ingreuneaza si apasa sufletul, iar pe Dumnezeu II pornesc spre manie si lasa in urma samanta pentru noi pacate. Este asadar necesar ca cel ce vine la spovedanie sa se cerceteze bine pe sine cu cateva zile mai inainte, pentru a-si cantari cu severitate fiecare fapta si a o aprecia in mod corespunzator, ca sa-si cunoasca atat scaderile duhovnicesti, cat si pe cele pe care le-a facut din exces. Sa vina la duhovnicul lui si sa vorbeasca cu el numai cele ce tin de marturisirea pacatelor, fiindca faptul de a vorbi despre virtute la duhovnic este acelasi lucru cu a vorbi despre sanatate la doctor. A vorbi despre virtute la duhovnic este slava desarta si semn de laudarosenie, complet nepotrivita cu momentul marturisirii. Asa cum la medic vorbim numai despre suferintele trupului nostru, la fel si la duhovnic sa vorbim despre slabiciunile sufletului nostru. Dar pregatirea nu se face intr-un mod nepriceput si fara cercare.

Dar fiindca cel ce se pregateste mai dinainte de spovedanie se pregateste in acelasi timp si pentru impartasirea cu Dumnezeiestile Taine, pentru aceasta trebuie sa o faca intr-un mod incercat. Ca unul care a fost povatuit de catre Sfintii Parinti ai Sinoadelor, asa sa fie [incercat] prin post. Desigur, nu postul tinut acum de unii in mod fariseic, ci postul randuit crestineste, care are drept scop domolirea patimilor sufletelor si trupurilor noastre, concentrarea mintii noastre impotriva imprastierii si inaltarea ei deasupra materiei ravnitoare pentru cele pamantesti, care ne distrage atentia si luarea-aminte si ne atrage spre cele desarte si spre lucruri vatamatoare de suflet. Caci trebuie sa fie cunoscut fiecarui crestin faptul ca daca prin postul crestinesc si prin rugaciune mintea lui nu se inalta la Dumnezeu si daca inima lui prin post si rugaciune nu se afla infranta si zdrobita, este cu neputinta ca vrednicia si starea lui morala sa pretuiasca ceva inaintea lui Dumnezeu. Prin urmare sa cunoasca cu exactitate gravitatea si multimea pacatelor lui si sa caute cu ravna si cu insetare stergerea lor. Sa ne fie stiut ca, pe cat ne recunoastem pacatele, pe atat vom fi luminati de sus. Dar intr-atat ne vom lumina, pe cat ne vom inalta mintea prin rugaciune si post. Asadar rugaciunea si postul crestinesti sunt oglinda care arata adevaratul caracter al pacatelor noastre. Dar, de vreme ce pacatele noastre ne despart de Dumnezeu, exista numai un singur mod eficace prin care marturisirea ne poate imprieteni cu Dumnezeu - rugaciunea si postul. Pentru aceasta suntem datori sa urmam acest mod, astfel incat sa urmarim un scop duhovnicesc, iar nu sa le tinem fara scop.

Marturisirea, ca sa fie desavarsita, trebuie sa fie sincera

Pentru ca marturisirea noastra sa fie desavarsita, trebuie sa fie totodata sincera. Cei ce se marturisesc fara sinceritate sunt asemanatori celor care isi ascund bolile din pricina rusinii. Iar daca le vine lor vreo vindecare de la doctor, aceasta se intampla si pentru mijlocirile duhovnicilor. Este necesar, asadar, ca marturisirea noastra sa fie sincera, ca sa fie desavarsita si sa devina eficace.

Pentru ce te temi, crestine, a-ti marturisi sincer si cu indraznire pacatele? Cum atunci cand le-ai facut nu te-ai temut de Dumnezeu, iar acum de un om te rusinezi? Nu inaintea lui Dumnezeu ai pacatuit oare atunci cand ai savarsit pacatul? Nu este oare Dumnezeu prezent pretutindeni? Pentru ce acum te sfiesti de duhovnic? Auzi-l pe David marturisindu-se: Pacatul meu l-am cunoscut si faradelegea mea n-am ascuns-o. Si lui Nathan profetul, pe care Dumnezeu l-a trimis la David, care, dupa ce s-a pocait si a plans, i-a zis: Am pacatuit, am pacatuit Domnului! De aceea a si dobandit iertare. Profetul, din partea Domnului, ii zise acestuia: Si Domnul a ridicat pacatul de deasupra ta. Crestine, nu cumva sa cugeti ceva necuvenit despre aceasta Taina a Spovedaniei, sa nu o iei in desert! Daca nu lepadam placerile dupa marturisire, suntem sub aceeasi osanda. Daca nu dam inapoi ceea ce am rapit, nici o iertare a pacatului nu va avea putere la Dumnezeu. Nici o fapta de milostenie din bani straini nu aduce rod. Daca nu ne impacam cu vrajmasii nostri si venim totusi la impartasirea cu Sfintele Taine, osanda-ne mancam si bem, luand in desert Trupul si Sangele Domnului. 

Sa nu nadajduim ca Dumnezeu sa ni Se arate binevoitor, daca noi nu voim sa il miluim pe cel impreuna cu noi rob! Cel ce vrea sa fie miluit trebuie ca el insusi sa miluiasca. Cel ce voieste sa fie iubit de Dumnezeu trebuie sa il iubeasca pe aproapele sau. Cel ce voieste sa i se ierte pacatele trebuie el mai intai sa ierte pacatele si caderile semenului sau. Hristos, voind sa ne invete pe noi, a randuit aceasta in Rugaciunea Domneasca drept o conditie a iertarii: „Si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri". Fiindca este necesar sa iertam, ca sa fim iertati. Incheind aici dezvoltarea temei, sa ne rugam Domnului nostru lisus Hristos sa
vindece sufletele noastre de patimile care le tulbura si care vin din surzenia si din mutenia spiritului; si fiecare dintre noi sa caute sa distruga aceste patimi, lepadandu-le cand ca pe niste pofte arzatoare, cand ca pe un potop de apa al deznadejdii. Sa il rugam pe El sa ne intareasca in credinta Lui, est sa dobandim izbavirea noastra fara sovaire, fiindca prin fierbinteala credintei tatalui s-a tamaduit fiul. Sa ii cerem sa ne deschida ochii mintii, ca sa ne recunoastem boala sufletelor si sa cautam pe vindecatorul pe care El l-a randuit si pe care pururi il aflam intre noi, dar rareori il recunoastem. Sa cerem, asadar, de la el vindecare sufletelor noastre, fiindca numai el a primit putere de la Domnul sa vindece patimile surdo-muteniei care ne tulbura sufletele, si sa porunceasca acestora sa iasa din ele, si sa le elibereze, si niciodata sa nu le mai tulbure, asa cum a poruncit si Hristos duhului necurat: Duh surd si mut, Eu iti poruncesc: Iesi din el si niciodata sa nu mai intri in el.

Pacatele trupesti reprezinta o categorie aparte de pacate, avand in vedere faptul ca, spre deosebire de multe alte pacate, si numai simpla lor amintire poate aprinde din nou pofta trupului. Pentru aceasta, marturisirea lor catre preotul duhovnic, in Taina Pocaintei, trebuie sa fie facuta cu multa grija, ca nu cumva, cautand izbavire, sa prilejuim pacatuire.

Neuitarea celor mai grele pacate din trecutul nostru ne poate fi de mare folos duhovnicesc, daca le folosim ca merinde pentru dobandirea starii de pocainta si de smerenie, aducandu-ne aminte cat de mult am gresit inaintea lui Dumnezeu.

Avand un regim aparte, pacatele trupesti nu trebuie uitate, ca nu cumva sa ajungem sa le repetam, dar nici nu trebuie memorate cu lux de amanunte, caci acest lucru mai mult ca sigur va fi folosit de diavol impotriva noastra. Spre pocainta, ne este de ajuns sa stim ce pacat am facut, nu si cum, cand sau cu cine am facut pacatul. Cand detaliile pacatuirii ne vin in minte, ele iau chipul unor imagini, iar aceste imagini au puterea de a ne distrage atentia de la pocainta si a o indrepta spre senzatiile trupului.

Spovedania, adica Taina Pocaintei

Sfantul Nicodim Aghioritul defineste marturisirea pacatelor astfel: "Spovedania este destainuirea rostita a faptelor, a cuvintelor si a gandurilor viclene, facuta de buna voie, cu frangerea inimii (pocainta), cu osandire de sine (smerenie), limpede, fara rusine, cu hotarare, catre un duhovnic randuit canonic."

Dintre conditiile necesare Tainei Spovedaniei, pocainta este cea mai importanta. Pentru aceasta, mai inainte de a merge la preotul duhovnic, pentru marturisirea pacatelor, se cade a petrece un timp in liniste, fie in casa, fie in biserica, spre a cugeta la pacatele savarsite de la ultima Spovedanie. Aceasta cugetare launtrica nu trebuie sa se opreasca asupra modului savarsirii pacatelor, ci asupra faptelor, cuvintelor si gandurilor in sine, golite de formele pe care acestea le imbraca.

Cum sa nu spovedim pacatele trupesti ?

Grija deosebita pe care suntem datori sa o avem in marturisirea pacatelor trupesti nu are in vederea atat menajarea preotului, cat mai ales menajarea noastra, spre a nu gusta iarasi, de la distanta, din placerea care a poleit pacatele trupesti savarsite.

Pacatul trebuie marturisit cat mai concret si cat mai pe scurt, fara a se da detalii nesolicitate. Cand preotul nu intelege pacatul savarsit, de cele mai multe ori, din sfiala sau rusinea celor care-l martusiresc, el poate intreba ceva mai lamurit, spunand el pacatul in sine, spre a fi aprobat de cel care se marturiseste. De asemenea, preotul mai poate intreba despre calitatea persoanei cu care a fost savarsit (sot/sotie, prieten/prietena, vecin/vecina) sau timpul in care a fost savarsit (post/sarbatoare). Peste acestea, preotul nu are voie sa mai intrebe altceva, caci intimitatea celor doi nu trebuie atinsa de nimeni.

Deci, chiar in starea de pocainta, sa nu se primeasca ganduri despre cum a fost savarsit pacatul. Daca aducerea aminte a pacatelor este o parte esentiala a pocaintei, aducerea aminte despre cum am savarsit pacatul, insa, este lucrarea ascunsa a diavolului, care vrea sa ne intineze mintea si sa ne arunce fie in repetarea pacatului, fie in deznadejde.

Paza ochilor si infranarea imaginatiei, despre care vorbesc adesea Sfintii Parinti, au in vedere si evitarea staruirii cu mintea asupra modului in care au fost savarsite pacatele trupesti, care, cel mai adesea, ni se strecoara in minte in timpul momentelor de pocainta sau imediat dupa acestea.

Pazirea de aceste viclene aduceri-aminte se face cu rostirea, de indata, a unor rugaciuni cat mai scurte. Cand ne vine in minte un detaliu al pacatuirii, sa vina indata si o rugaciune scurta. Vin doua ganduri, sa vina doua rugaciuni. Cu cat va lupta omul mai din vreme impotriva relelor aduceri-aminte, cu atat ele vor fi mai usor de indepartat.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
26 oct, 2014
Preacuviosul Panfutie Pustnicul
La Patriarhie au fost expuse moaştele Mielului cu O Nară

Începând de astăzi, toţi credincioşii care vor ajunge în zona Dealului Mitropoliei din Bucureşti se vor putea închina la racla cu moaştele Sfântului Miel cu O Nară. Aducerea acesteia în România este rezultatul a patru luni de discuţii purtate între reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi călugării de la Muntele Athos. Aceştia consideră că efortul le va fi răsplătit pe măsură, mai ales din punct de vedere financiar.

“Mielul cu O Nară alină suferinţele din sufletele celor care cred în puterea sa vindecătoare. Fără sacrificiul suprem al acestuia, n-am fi ajuns să avem o credinţă bimilenară. Sau dacă am fi avut, aceasta n-ar fi fost desăvârşită. Rugămintea pe care o am faţă de credincioşi este ca aceştia să sărute cuviincios mielul şi să reţină faptul că mai întâi pielea trebuie dată înapoi.” a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Iulian Capsache.

Viaţa Sfântului Miel cu O Nară a fost una agitată, care s-a terminat într-un mod nefericit. El a fost prigonit de femei, care îl frecau până când i se făcea rău şi vomita. Spre sfârşitul vieţii, acesta a fost prins de câteva păgâne care l-au decalotat şi apoi l-au îngropat. În tradiţia populară se spune că Mielul Mântuitor a înviat într-a treia zi după fripturi şi s-a ridicat la ceruri, iar ortodocşii consideră că expresia “Credincioşi, să luaţi mielul !” este de bine.

Patriarhul Daniel promite că va continua să aducă în ţară rămăşiţe trupeşti ale câtorva sfinţi în perioada ce urmează: “Dacă se vor îmbulzi şi la următoarele sărbători, credincioşii vor avea câteva surprize foarte plăcute printre care se numără moaştele Ciocănitoarei Woody şi mantia Cuviosului Superman.”
16 oct, 2014
Fratele Filimon Felasie
Fiilor drept-credincioşi, citiţi următoarele adevăruri despre viaţa cea binecuvântată a părintelui Arsenie Boca şi luaţi aminte că veţi putea intra în Împărăţia Cerului doar dacă le veţi mărturisi întru mântuirea cea dătătoare de viaţă veşnică:

► Atunci când Dumnezeu a spus “Să fie lumină!”, cita din Arsenie Boca.
► Se spune că Dumnezeu a făcut Pământul, Soarele, Luna, stelele, plantele, animalele şi omul. Pe Dumnezeu l-a făcut Arsenie Boca. De mai multe ori şi în poziţii diferite.
► Moise a primit Cele 10 Porunci de la Arsenie Boca.
► Când merge la culcare, Bau-Bau se uită în şifonier şi sub pat ca nu cumva Arsenie Boca să fie acolo.
► Arsenie Boca a scris un almanah gastronomic intitulat “Cartea de bukkake”, datorită faptului că iubea credincioşii exact ca sarea-n bukkake. În cųrând va apărea un al doilea volum denumit “Bukkake tradiţionale”.
► Atunci când Iisus a înviat, a suferit un preinfarct în momentul în care a auzit că pe Pământ există unul mai tare ca el. Era vorba despre Arsenie Boca.
► Arsenie Boca a inventat motorul cu agheasmă, motor ce respectă standardele Euro 666.
► Arsenie Boca îl vede pe Omul Invizibil.
► Dacă tu ai 10 lei şi Arsenie Boca are 10 lei, Arsenie Boca are mai mulţi bani ca tine.
► Nu există femei frigide sau lesbiene, ci doar femei care încă nu l-au cunoscut pe Arsenie Boca.
► Când Arsenie Boca s-a hotărât să fumeze, ţigările au început să se îmbolnăvească de cancer.
► Conchita Wurst este fiica lui Arsenie Boca pentru că, la fel ca tatăl său, are barbă, cântă pe nas şi se îmbracă în rochii lungi şi negre.
► Arsenie Boca îi spovedea pe Iustin Pârvu şi Ilie Cleopa folosind mirul pe post de lubrifiant. Lui Arsenie Papacioc îi dădea cu agheasmă la papacioacă.
► Dacă Arsenie Boca ar fi purtat elice în loc de potcap, s-ar fi numit Arsenie Belişcopter.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ