Averea Mitropolitului Moldovei: Două firme, casă de vacanţă şi apartament de lux în Chişinău

| 04 sep, 2014

O investigaţie publicată astăzi de Ziarul de Gardă arată că ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, pe numele său de mirean Nicolae Cantarean, arendează, prin intermediul unei firme unde este fondator alături de un alt slujitor al Domnului, un hectar de pădure în apropiere de satul Ruseştii Noi, raionul Ialoveni, pe care are o casă de vacanţă.

Acum două săptămâni, jurnaliştii de la Ziarul de Gardă l-au surprins pe Înaltpreasfinţit în zonă, la volanul maşinii de lux a Mitropoliei Moldovei - o Toyota Land Cruiser, cu numere guvernamentale.

Potrivit publicaţiei, Vlădica mai are un apartament de lux de 175 de metri pătraţi, estimat de experţi imobiliari la peste 3 milioane de lei, situat pe strada Ciuflea din Chişinău, la câţiva metri de bulevardul Ştefan cel Mare.

Blocul are cinci etaje şi mansardă, este păzit şi este considerat unul de elită. Mitropolitul stă la etajul cinci şi a intrat în posesia acestui apartament în anul 2000. De asemenea, conform datelor oferite ziariştilor de către Camera Înregistrării de Stat, Nicolae Cantarean figurează în calitate de fondator la SRL Lada-Ton şi SRL Lemn Construct Prim şi este administrator al SRL-ului ce deţine publicaţia „Altarul Credinţei“.

Printre activităţile permise companiei Lada-Ton sunt întreţinerea şi reparaţia automobilelor, cercetarea pieţei şi sondarea opiniei publice, testări şi analize tehnice, intermedieri pentru vânzarea mărfurilor, activităţi ale agenţiilor de voiaj.

În firma Lemn Construct Prim, Mitropolitul Vladimir este partener de afaceri cu stareţul Mănăstirii Ciuflea, Teodor Roşca. După ce a fost călugărit de Înaltpreasfinţit, preotul (căsătorit şi cu copii, de altfel) a devenit ieromonahul Nicolae şi, potrivit unor surse, ar urma să fie propus drept episcop.Unii preoţi s-au arătat îngrijoraţi de o posibilă avansare în treapta de episcop a ieromonahului Nicolae, considerând că acesta nu întruneşte condiţiile necesare.

Citeşte şi: Mitropolia Moldovlahiei - prima biserică PRIVATĂ care face concurenţă Bisericii Ortodoxe Române

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
9 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
06 sep, 2014
BOR Breaking News
Biserica Ortodoxă Română a lansat şamponul mănăstiresc

Doamnelor şi domnilor, fraţi şi surori! Deoarece nu doreşte ca drept-credincioşii să intre în contact cu produse de provenienţă păgână, Preafericitul Patriarh Daniel a hotărât ca aceştia să folosească doar şamponul Arsenie Boca, plin de har, 100% ortodox, destinat spălării pe creier.

Puteţi gândi cu propria minte fără să aveţi nevoie de clişeele promovate de preoţi? Creierul dumneavoastră funcţionează ireproşabil? Logica, raţiunea şi spiritul critic vă definesc? Aveţi bacalaureat sau aţi finalizat studiile universitare? Noul şampon Arsenie Boca vă eliberează de aceste afecţiuni diabolice, permiţând doar „învăţăturile” Bisericii. Aveţi îndoieli în privinţa religiilor şi a zeilor? Doriţi să scăpaţi de păcatul strămoşesc: circumvoluţiunile? Neuronii constituie o povară? Sinapsele vă incomodează? Harul şamponului Arsenie Boca face ca toate aceste impedimente apăsătoare să dispară ca prin minune, lasându-vă creierul neted astfel încât muştele să vă poată patina pe el.

Reţineţi faptul că doar astăzi Biserica Ortodoxă Română vă vine în ajutor pentru a ajunge în Rai. Cumpărând produsul de mai sus, primiţi, în mod suplimentar, un pachet de lumânări şi o porţie de colivă. Toate acestea la preţul de numai 30 de arginţi! Nu mai aşteptaţi! Sunaţi chiar acum la 0722.666.666 şi veţi beneficia de o promoţie de-a dreptul divină!

Folosiţi zilnic şamponul Arsenie Boca pentru a avea o minte ageră precum cea a unei râme călcată de tramvai! Cel mai bun remediu împotriva maladiei numită inteligenţă!!!

Şamponul Arsenie Boca - pentru că meritaţi!
05 sep, 2014
Preacuviosul Panfutie Pustnicul
Fiilor drept-credincioşi, citiţi următoarele adevăruri despre viaţa cea binecuvântată a părintelui Arsenie Boca şi luaţi aminte că veţi putea intra în Împărăţia Cerului doar dacă le veţi mărturisi întru mântuirea cea dătătoare de viaţă veşnică:

► Atunci când Dumnezeu a spus “Să fie lumină!”, cita din Arsenie Boca.
► Se spune că Dumnezeu a făcut Pământul, Soarele, Luna, stelele, plantele, animalele şi omul. Pe Dumnezeu l-a făcut Arsenie Boca. De mai multe ori şi în poziţii diferite.
► Moise a primit Cele 10 Porunci de la Arsenie Boca.
► Când merge la culcare, Bau-Bau se uită în şifonier şi sub pat ca nu cumva Arsenie Boca să fie acolo.
► Arsenie Boca a scris un almanah gastronomic intitulat “Cartea de bukkake”, datorită faptului că iubea credincioşii exact ca sarea-n bukkake. În cųrând va fi editat un al doilea volum denumit “Bukkake tradiţionale”.
► Atunci când Iisus a înviat, a suferit un preinfarct în momentul în care a auzit că pe Pământ există unul mai tare ca el. Era vorba despre Arsenie Boca.
► Arsenie Boca a fost cel care a creat prima carte de colorat inspirată din mitologia ęvręíąscă. Aceasta este Biblia. În cųrând va fi lansată şi pe vinil în interpretarea părintelui Maricel Pedofileanul.
► Arsenie Boca ştie ce este lerul despre care cântă Ştefan Hruşcă.
► Arsenie Boca a inventat motorul Euro 666.
► Arsenie Boca n-a avut copii, dar el e adevăratul tată al lui Luke Skywalker.
► Arsenie Boca îl vede pe Omul Invizibil.
► Dacă tu ai 10 lei şi Arsenie Boca are 10 lei, Arsenie Boca are mai mulţi bani ca tine.
► Nu există lesbiene, ci doar femei care încă nu l-au cunoscut pe Arsenie Boca.
► Când Arsenie Boca s-a hotărât să fumeze, ţigările au început să se îmbolnăvească de cancer.
► Dacă Arsenie Boca ar fi purtat elice în loc de potcap, s-ar fi numit Arsenie Belişcopter.
05 sep, 2014
Preafericitul Daniel Trafaleteanul
Comunicat public din partea Patriarhiei Române

Dragi credincioşi, sunt Preafericirea Mea Daniel şi în calitate de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române vă înştiinţez că suntem în pragul colapsului: ţara noastră a rămas fără resurse de ċăċat!

Din cauza sărbatorilor ortodoxe din ultimele săptămâni, rezerva de ċăċat a României a fost epuizată. Deşi existau câteva diferenţe de opinie între membrii Sfântului Sinod, când a fost vorba de mâncat ċăċat, cu toţii au ajuns la un consens şi nimeni nu a mai ţinut cont de funcţie, vârstă şi simpatii, toţi aceştia trecând direct la înfulecat.

Trist este faptul că majoritatea credincioşilor nu s-au mulţumit să consume ċăċat în timpul slujbelor, ci şi-au luat şi câte doi saci pentru acasă. Absolut toţi enoriaşii au mâncat ċăċat în timpul slujbelor, în timpul discuţiilor de pe marginea străzii şi chiar alături de familiile lor, la chermeze, nunţi, botezuri sau cumetrii.

Pasiunea pentru consumul de ċăċat s-a răspândit rapid, astfel că o multitudine de preoţi, diaconi, călugari, episcopi si mitropoliţi s-au apucat, la rândul lor, să mănânce ċăċat. Din păcate pentru ei, zăcămintele de ċăċat ale României au fost epuizate, astfel că doar printr-o minune va mai fi descoperit vreun zăcământ de ċăċat care încă n-a fost consumat în această ţară. În acest mod se poate explica de ce, în ultima perioadă, foarte mulţi credincioşi au început să mănânce ċăċat în afara ţării, chiar şi prin moschei, sinagogi sau temple.

Cu sufletul plin de speranţa că vom identifica un nou zăcământ de ċăċat pe teritoriul ţării noastre, astfel încât să nu fie nevoie sa apelăm la importuri şi gândindu-ne cu evlavie la Bântuitorul nostru Iisus, vă spun „Fiţi binecuvântaţi, fiilor”. Doamne ajută!
05 sep, 2014
Cuviosul Pazvante
Fiilor, vă prezint ghidul de mântuire rapidă al părintelui Pazvante.

Iată principalii paşi:
1. Intraţi în biserică facând semnul sfintei cruci şi rostind „Eu pup poala popii, popa pupă poala mea”;
2. Pe furiş, vă îndopaţi cu sarmalele furate din mâinile babei de lângă voi;
3. Vă spălaţi pe dinţi cu agheasmă pentru că va trebui sa língeţí icoanele din biserică. Ideea e să nu mai aveţi resturi de sarmale pe dinţi, astfel încât să nu le îmbăloşaţi;
4. Intraţi în altar şi cotizaţi la buzunarul meu pentru că altfel nu vă permit să molfăiţi ciolanele profanate (a.k.a. sfintele moaşte);
5. După ce în prealabil v-am dat lumină de sub sutană, vă îndepărtaţi împărţind coate şi pumni babelor si ortonauţilor zeloşi;
6. La sfârşit, cu o satisfacţie imensă că aţi putut molfăi sfintele moaşte ale Ciocănitoarei Woody şi aţi reuşit să ieşiţi pe poarta bisericii, plini de evlavie, începeţi să trageţi rafale de băşíní cu stropi, pentru a vă demonstra dreapta credinţă.

Ghidul de mântuire rapidă al părintelui Pazvante nu poate da greş. Efect duhovnicesc garantat.
05 sep, 2014
Iustin Pârvu
Dacă crezi că e momentul să se facă liturghie,
Pune-ţi sutana de aur, prinde-ţi părul c-o scufie.
Dacă vrei să dai cu-agheasmă ca să strângi de-o mică plasmă,
Ia busuiocul din grădină, bagă schema cea divină.
Orice moliftă îţi place, fă acuma cum îţi spun,
Vezi tămâia care zace şi mai dă-i cu fum !

Bate clopotul mai tare dacă vrei să mântuieşti,
Bagă-ţi limba în icoane dacă vrei să preaslăveşti !
Bate clopotul mai tare dacă vrei s-o arzi divin,
Bagă-ţi capu-n pangar, bagă-ţi capu-n pelerin !

Daca vrei să schimbi oraşul, dacă nu-ţi mai place Iaşiul,
Ia o nouă parohie, mai avută ca să fie,
Bagă cântul mult mai tare, ia un sponsor mai cu stare !
Daca ai intenţii bune dar vrei şi subvenţie,
Orice moliftă îţi place, fă acuma cum îţi spun,
Vezi tămâia care zace şi mai dă-i cu fum !

Bate clopotul mai tare dacă vrei să mântuieşti,
Bagă-ţi limba în icoane dacă vrei să preaslăveşti !
Bate clopotul mai tare dacă vrei s-o arzi divin,
Bagă-ţi capu-n pangar, bagă-ţi capu-n pelerin !

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ