BILANŢ CORONAVIRUS 14 AUGUST: 1.415 de noi cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus

| 14 aug, 12:43

BILANŢ CORONAVIRUS 14 AUGUST ROMÂNIA. În ţara noastră au fost înregistrate 1.415 cazuri de noi îmbolnăviri cu noul coronavirus, în scădere faţă de ziua precedentă, însă valoare egală cu cea anunţată de Grupul de Comunicare Strategică în ziua de miercuri, 12 august 2020.

Până în data de 14 august, în România au fost confirmate 68.046 cazuri de personae infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 31.920 de pacineţi au fost declaraţi vindecaţi şi 7.497 pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.

Cele mai multe cazuri noi au fost depistate în Municipiul Bucureşti (178), precum şi în judeţele Argeş (68) şi Dâmboviţa (59). Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 611 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

"Avem 1415 de cazuri. E oarecum pe un nivel de platou. Am reuşit să stopăm creşterea pentru că tendinţa de răspândire a virusului este o tendinţă de răspândire nu în progresie aritmetică, ci în progresie geometrică. Sunt convins că avem capacitatea de a depăşi când mai bine această perioadă de a reveni la o viaţă normală", a declarat Ludovic Orban, vineri, înainte de publicarea datelor de către Grupul de Comunicare Strategică, citat de RomâniaTV.net.

Conform ultimei statistici, au fost înregistrate 44 de decese (29 bărbați și 15 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Caraș – Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la categoria de peste 80 de ani. 43 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.431 Dintre acestea, 473 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.478.056 de teste. Dintre acestea 22.914 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.439 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.475 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 4.873 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 14 august. Pe teritoriul României, 8.799 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.179 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 24.859 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 77 de persoane.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ