Călin Popescu Tăriceanu: Pariul României cu viitorul este să investim în învăţământ

| 29 sep, 2014

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că învăţământul de calitate poate fi făcut doar cu profesori de înaltă calificare şi a afirmat că aceştia trebuie bine plătiţi, deoarece în caz contrar am putea asista la o 'hemoragie' a elitei româneşti.

'Viitorul României nu poate să fie decât unul bazat pe creşterea calităţii învăţământului, a cercetării şi a inovării. Eu cred că pariul României cu viitorul acesta este să investim în învăţământ, în calitatea absolvenţilor, nu numai în învăţământul universitar, în învăţământul mediu, în învăţământul profesional, pentru că în felul acesta vom putea să devenim o ţară cu adevărat competitivă în cadrul UE şi pe plan mondial', a declarat luni Călin Popescu-Tăriceanu la deschiderea anului universitar 2014/2015 la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti.

Preşedintele Senatului i-a sfătuit pe tinerii să înveţe, motivând că numai astfel pot reuşi în viaţă.

'Mesajul pe care vreau să îl dau generaţiilor tinere trebuie să fie unul simplu - învăţaţi, pregătiţi-vă pentru că în felul acesta veţi reuşi. Datoria noastră este să acordăm învăţământului sprijinul pe care îl merită. Când vorbim de învăţământ vreau să înţelegeţi bine că nu metri pătraţi de geamuri termopane care s-au realizat în şcoli sau în facultăţi contează, sigur contează şi lucrul acesta, contează însă foarte mult să avem un învăţământ de calitate. Un învăţământ de calitate nu se poate face decât cu profesori de înaltă calificare, dacă vrem să avem profesori de înaltă calificare atunci trebuie să îi plătim cu mult mai bine, altfel sigur că vom asista la o hemoragie a elitei româneşti, fie că vorbim de ingineri, fie că vorbim de medici', a arătat Tăriceanu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ