Cătălin Drulă: Guvernul tehnocrat este o iluzie care nu rezolvă nimic în acest moment

| 11 sep, 20:04

Deputatul Cătălin Drulă, fost președinte al USR, apreciază că Guvernul tehnocrat este o 'iluzie care nu rezolvă nimic în acest moment'.

 

În cazul în care nu se poate coagula o majoritate, soluția crizei politice o reprezintă alegerile anticipate, scrie Cătălin Drulă, vineri, pe pagina sa de Facebook.
'Guvernul tehnocrat este o iluzie care nu rezolvă nimic în acest moment. Ar însemna, de facto, un Guvern PSD surogat și aceeași diluare a responsabilității care ne-a adus în groapa actuală. Adică unii fură și bagă private jeturi, iar românii rămân cu nota de plată. Soluția crizei politice este, ca în orice țară civilizată, să faci alegeri anticipate când nu se poate coagula o majoritate', apreciază deputatul USR.
Blocajul actual este unul 'contra firii și nedemocratic', în condițiile în care se împlinesc 81 de zile de când a fost respins la vot Guvernul Veștea, adaugă el.
'Anticipatele rămân soluția firească oricât se chinuie Securistanul prin trompetele sale zilele astea să omoare varianta asta, cu sondaje și editoriale bine plasate. Blocajul actual este unul contra firii și nedemocratic. Sunt 81 de zile de când a fost respins la vot Guvernul Veștea. Nu există nicio logică constituțională prin care să nu fie propus un alt premier care să vină la vot în Parlament. Dacă trece votul, avem Guvern. Dacă nu, se declanșează anticipatele', se mai arată în postare.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ