Cazul Palada-Băsescu-matrafox: Descoperirea ipocrită a sexului la bordel

| 25 noi, 2013

De cel puţin nouă ani, cu largul concurs al politicianului căinat astăzi de curvele virgine ale presei româneşti, care a jignit şi calomniat la foc automat tot ce i-a intrat în cătare, discursul public a ajuns o mocirlă.

Obişnuită să facă ştiri de pe facebook în loc să muncească, presa noastră de doi bani, încurajată şi de aberanta decizie a unei instanţe, care a statuat caracterul public al reţelelor de socializare, a dat aseară lovitura stând cu curul pe scaun. Căuta o replică la discursul prezidenţial şi a găsit-o în reţeaua de socializare, pe contul purtătorului de cuvânt al guvernului. Mirel Palada a scris, cu subiect şi predicat, că Traian Băsescu ar fi grăit beat în direct. Uite-aşa, măcinătorii de vorbe portocalii au ridicat părerea unui consilier de stat al premierului (şi cu ajutorul emitentului, care a insistat să-şi promoveze părerea şi la tv) la rang de reacţie oficială a Executivului.

Sunt profund subiectiv în cazul de faţă. În primul rând, îl cunosc de nişte ani pe Mirel Palada. Şi-l am frecvent invitat în emisiuni. Pentru că-i inteligent, spumos şi are curajul asumării unor poziţii şi apărării unor decizii. În locul unui tăcător de cuvânt, prim-ministrul şi-a luat unul prea-vorbitor. Care, din prea mult elan, poate să-i facă mai mult rău decât bine. Dar asta-i problema lor. În al doilea rând, să zicem că am o oarecare pricepere în a recunoaşte oamenii muşcaţi de aburii alcoolului. Şi părerea mea despre prestaţia de ieri a preşedintelui, personaj care a făcut în spaţiul public o virtute din consumul de alcool, coincide cu aceea a blamatului sociolog.

Am şi eu în trecut perioade în care m-am ocupat de coordonarea şi, în cazuri extreme, de exercitarea comunicării publice a unor demnitari. Să zicem că-s tăbăcit. Am o limbă a dracului de ascuţită, dar, în condiţii de prestaţie publică, mi-am cam înfrânat pornirile războinice. Da, într-o lume normală, ceea ce a făcut Mirel Palada nu se face. Însă, oricât aş fi înjurat, România nu face parte dintr-o lume normală. De cel puţin nouă ani, cu largul concurs al politicianului căinat astăzi de curvele virgine ale presei româneşti, care a jignit şi calomniat la foc automat tot ce i-a intrat în cătare, discursul public a ajuns o mocirlă. Lumea nu se mai contrazice, nu mai polemizează, ci se jigneşte. Acelaşi înalt politician şi-a încurajat colaboratorii (unii dintre ei, cu rang de ministru) să măscărească, să insulte adversarii politici şi ziariştii ale căror poziţii/opinii îi sunt defavorabile. Cei care nu şi-au resetat memoria îşi amintesc, cu siguranţă, gratiile desenate de Sebastian Lăzăroiu peste captura foto din transmisia live a Mihaelei Bârzilă ori declaraţiile şi comunicatele vituperante ale purtătorului de cuvânt Bogdan Oprea la adresa lui Victor Ponta. Am dat doar două exemple…

Habar n-am câţi purici va mai face Mirel Palada prin Palatul Victoria şi nici nu mă macină preocuparea. De dragul salvării aparenţelor, la insistenţele colaboratorilor gata oricând să contribuie la descăpăţânarea intrusului şi de teamă că ar fi considerat vinovat pentru ruperea unui ridicol pact de coabitare care oricum nu funcţionează, Victor Ponta l-ar putea elibera din funcţie. Sau, dimpotrivă, căpos cum e, să se pună pe picioarele din spate şi să-l lase în continuare purtător de cuvânt. Dar, în ţara în care niciodată nu se umblă la cauze, episodul Palada-matrafox e doar un efect.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
26 noi, 2013
cantautor
se pare ca e la moda dedublarea...
unul voteaza ceva ca ministru,altceva ca deputat...
Dl. Palada,purtator de cuvant,este de fapt sociolog,pe retelele de socializare...
din nefericire si Lazaroiu,la fel,chiar deschizator de drumuri....
25 noi, 2013
valeriu
ti-a taiat cornitele basescu
mai ciutacule dute inapoi la latrina trustului lui voiculescu sa te descarci pe tine .apoi ca ziarist esti o nulitate si cred ca numai acel obosit de gidea fe citeste
25 noi, 2013
florin
Valeriu,du-te si invata sa scrii.Ai facut gramatica cu EBA?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ