Ce efect au telefoanele mobile asupra copiilor

| 17 mar, 2014

Copiii care folosesc prea mult timp telefoanele mobile au probleme de relaţionare cu prietenii şi familia, conform unei cercetări anuale, prima de acest gen, efectuată de organizaţia Halifax Insurance Digital Home Index.

Potrivit rezultatelor acestui studiu, efectuat pe baza unui sondaj la care au participat 2.002 persoane - părinţi şi copii, deopotrivă -, două treimi dintre părinţi sunt îngrijoraţi că, din cauza telefoanelor mobile, copiii lor ar putea avea dificultăţi în comunicarea cu alte persoane, conform dailymail.co.uk, notează Mediafax.

O treime dintre copiii şi adolescenţii cu vârsta de până la 17 ani îşi verifică mesajele de pe telefonul mobil de câteva ori pe oră, iar aproape două treimi dintre aceştia folosesc aceste dispozitive în pat, înainte de a merge la culcare.

"Tehnologia modernă face parte din viaţa contemporană şi, în mod firesc, este reflectată în modul în care funcţionează o familie. Cu toate acestea, devine clar că o parte dintre copii şi adolescenţi folosesc excesiv această tehnologie", a declarat psihologul Kairen Cullen.

Cercetarea a scos la iveală faptul că o treime din părinţi şi copiii acestora folosesc telefoanele mobile în timpul mesei şi peste o treime din copii (37%) utilizează tehnologia modernă pentru a comunica cu membrii familiei în timp ce se află sub acelaşi acoperiş.

Compania Opinium Research a efectuat un sondaj la care au participat 1.001 părinţi ce au copii cu vârsta cuprinsă între şapte şi 17 ani şi 1.001 copii cu vârsta cuprinsă între şapte şi 17 ani, din aceeaşi familie, între 28 ianuarie şi 4 februarie.

Deşi aproape trei sferturi dintre părinţi au afirmat că permit copiilor să ţină telefonul mobil şi alte dispozitive electronice în cameră, 35% au declarat că nu ştiu cât de des sunt folosite acestea, iar peste jumătate se tem că nu pot ţine sub control acest fenomen.

În mod surprinzător, 30% dintre copii au susţinut că modul în care părinţii lor utilizează tehnologia oferă un exemplu negativ.

Părinţii trebuie să se adapteze unui climat de comunicare diferit şi să depună eforturi pentru a asigura conversaţii deschise şi interesante cu copiii lor, care au crescut cu mesageria instant şi reţelele sociale. Cu toate acestea, comunicarea virtuală nu va înlocui niciodată contactul direct cu membrii familiei, iar părinţii sunt în măsură să încurajeze utilizarea inteligentă şi echilibrată a tehnologiei online", a precizat Kairen Cullen.

Tag-uri: copii, telefon mobil
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ