Cei patru noi miniștri ai Cabinetului Grindeanu au depus jurământul de învestitură. Ce a declarat Iohannis
					Noii miniștri ai Justiției, Economiei, Mediului de Afaceri și ministrul delegat pentru Fonduri Europene au depus jurământul de învestitură, joi, în fața președintelui Klaus Iohannis.
Tudorel Toader a depus jurământul de învestitură în funcția de ministru al Justiției, Mihai Tudose — ministru al Economiei, Alexandru Petrescu — ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, iar Rovana Plumb ca ministru delegat pentru Fonduri Europene.
La ceremonia de la Palatul Cotroceni au participat președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, premierul Sorin Grindeanu, membri ai Guvernului, precum și consilieri prezidențiali.
Klaus Iohannis:
- Iată că după relativ puţin timp ne întâlnim aici pentru prima remaniere guvernamentală, dar circumstanţele sunt deosebite şi cred că această mişcare este una bună
 - Înţeleg acesta remaniere ca o mişcare de întărire a echipei guvernamentale, în acelaşi timp am constatat că mi-au parvenit două legi, cea de respingere a OUG 13 şi pe promulgare a OUG 14
 - Atunci avem îndeplinite toate condiţiile pentru a trece la normalizarea situaţiei.
 - Nu-mi rămâne decât să vă doresc mult succes să reuşiţi să transformaţi acest guvern într-o echipă puternică să faceţi lucrul pe care îl aşteaptă românii de la guvern să guverneze în interesul românilor
 
				Tag-uri:
									iohannis								
			
						loading...
			
			
			
			
			
			
		Ştirile orei
        
        Comentarii
    
    
        
        Adauga un comentariu nou
    
    
    ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
        x