Cine și cum bate câmpii despre relația cu China

Dacă i-am suspecta doar de prostie și incultură pe toți ”ortacii” care sapă acum inițiativa guvernului chiar sub temelie, zor nevoie mare, poate am face efortul să le punem sub nas lista tuturor țărilor europene care fac afaceri pe direct cu China, ca dovadă că nu există nimic în neregulă cu bunele intenții (și rezervele financiare) ale acestora.

Dar aici nu mai este vorba de simple accese de stupiditate din partea cine știe cărui gică-contra, ci de relele intenții fățișe ale celor cu setările rămase blocate în poziția ”atacă-guvernul-orice-ar-face”. Aceștia vor face cu ou și cu oțet pe oricine, în momentul de față Guvernul USL condus de Victor Ponta, și nu se vor opri din atacuri până când același care i-a pornit nu va da „la loc comanda”.

Cel puțin două orientări inepte sunt vizibile în momentul de față. Prima, aproape spectaculos de stupidă, credem noi, ia la purecat China din punct de vedere istoric și politic. Că nu ar fi bine să facem business cu chinezii, pentru că... și aici se înșiră lungul pomelnic al variatelor probleme istorice și politice ale chinezilor, multe din secolul trecut.

Cei care opinează astfel strâmbă din nas de la forma de guvernământ până la problemele pe care le-ar avea China cu democrația. Părerea lor nu ține cont desigur de numeroasele țările europene amintite mai sus, multe dintre acestea având democrații mai cu ștaif decât cea păstorită zece ani de jupânul Băsescu, țări care nu au niciuna din reținerile amintite mai sus și, ca atare, scot multe miliarde de euro din activități bilaterale cu China.

Atitudinea corectă sugerată de acești binevoitori este ca România să-și caute partenerii economici la gingii și nu facă afaceri decât cu țările care au pedigree democratic. Prostie? Cu siguranță! Să ignorăm pentru o clipă faptul evident că, după 10 ani de Băsescu și 4 ani de guvernare PDL, România apare pe plan mondial ca ruda săracă și jerpelită, venită neinvitată la festinul economic și care, ca atare, nu-și permite să emită niciun fel de pretenții. Dincolo de această tristă realitate, adevărul este că nicio țară europeană sau din lume nu-și permite să ignore partenerul economic chinez. Mențiuni pe temele spinoase ale democrației, libertății de opinie sau a tulburărilor studențești din piața Tiananmen au făcut și americani. De fapt, acestea au fost o pârghie tradițională pe care americani au folosit-o în negocierile cu China.

Aceasta nu i-a împiedicat nicio clipă să aibă în permanență o vastă colaborare economică și financiară. Bine că este împinsă acum acum România să cadă în păcatul orgoliului cel mai ridicol și să vină cu mofturi de filosofie politică și drepturile omului pe teme economice. Consecința extrasă din aberațiile mai sus amintite este în registrul tembel: pentru că am reușit stabilirea unui promițător cap de pod economic cu China, urmează fără dubii schimbarea formei de guvernământ în țara noastră.

A doua orientare, un pic mai doxată aparent, spune că România nu ar avea voie să aibă inițiativa în problema colaborării cu China din rațiuni de UE. Aceștia simplifică caricaturizând la modul extrem. Miza întâlnirii lui Victor Ponta cu omologul său chinez este rezumată la o sumă de contracte pe care guvernul român le-ar da fără licitație. În primul rând că această întâlnire la vârf este cu mult mai mult de atât. Marile firme chinezești nu vor face un pas fără semnalul pe care-l dă sau nu-l dă premierul chinez. În al doilea rând, dacă se mai îndoiește cineva, chinezii sunt de fapt singurii capabili să vină cu cea mai bună ofertă și să accepte orice fel de condiții, câștigând astfel legal orice fel de licitații. În zece ani de Băsescu România a construit – ce eufemism- 50 de km de autostradă.

Credeți că partea chineză va avea probleme să doboare acest record? Ce va împiedica firmele europene să intre în această competiție? Dar ce le-a împiedicat până acum? Sau poate ar vrea distinșii teoreticieni și economiști improvizați ca România să nu speculeze avantajul evident pe care-l are acum, împreună cu Polonia și Ungaria? Să nu mai fim priviți ca o economie emergentă, în care merită să investești și să stăm cu capul plecat și basca în mână, așteptând, ce?! Să termine prăjitura cu răvașe alte țări din UE, mai mari și mai puternice și cu mai multă țiglă pe casa liderilor, că poate or ajunge și la noi niscaiva firmituri până la urmă?! Discuția este de fapt o mare învârteală în jurul cozii din partea acelora cărora li s-a cerut imposibilul: să critice la baionetă ceva ce nu se poate critica.

Toți acești răspândaci de propagandă politică nu pot principial reproșa premierului român tocmai o o reușită! O fac deci, neprincipial, mințind, denaturând, colportând jumătăți de adevăr și ridicând dileme morale acolo unde nu este cazul. Căci Victor Ponta este chemat să refacă ce a stricat PDL și Băsescu în economie și nu o poate face hrănind o țară cu povești și propagandă pedelistă.