Cristian Buşoi: Aproximativ 60% dintre românii bolnavi de cancer nu beneficiază de tratament radioterapeutic

| 21 iun, 2014

Aproximativ 60% dintre românii bolnavi de cancer care au nevoie de tratament nu beneficiază de radioterapie, a declarat sâmbătă fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), europarlamentarul PNL Cristian Buşoi, la Conferinţa 'Drepturile pacienţilor bolnavi de cancer'.

"După calculele celor de la nivel european, în jur 60% dintre pacienţi au în acest moment o problemă de acces. Fie trebuie să se ducă în centre private şi cei mai mulţi evident nu-şi pot permite, fie nu fac deloc radioterapie, fie merg în străinătate, oricum, e clar că sunt centre insuficiente. Eu ştiu că există pe lista de aşteptare'', a spus Buşoi.

În opinia sa, un program al Băncii Mondiale pe această problemă, aflat în derulare, va fi o bună oportunitate de a dota spitalele publice cu aparate noi, aşa cum trebuie găsită o formulă, poate ca în cazul dializei, ca statul să plătească costul real centrelor private, iar pacienţii să nu mai fie nevoiţi să plătească nimic.

'Evident că vor avea un alt flux de pacienţi şi statul poate negocia în condiţii mult mai bune decât se întâmplă acum, când sunt câteva mii de euro tratamentele pe care vrei să ţi le plăteşti din propriul buzunar şi atunci cu cele două soluţii s-ar putea îmbunătăţi mult', a spus Buşoi.

El a mai precizat că numărul bolnavilor de cancer aflaţi în tratament a crescut de la 5.600 la 7500. 'Era clar din octombrie anul trecut că pe la mijlocul anului 2014 începe, încet, încet, să se refacă lista. Eu cred că în fiecare an ar trebui făcut un efort să creştem numărul de pacienţi incluşi în tratament. Noi am făcut-o în luna septembrie (n.r. anul trecut), după rectificarea bugetară, sper să se găsească resurse să se crească numărul de pacienţi cu cancer incluşi în tratament', a precizat fostul şef al CNAS.

Potrivit lui Buşoi, în ultimele trei luni costurile aferente tratamentelor necesare unui număr de aproximativ 1500 de bolnavi de cancer s-au ridicat aproximativ 45 de milioane de lei.

În context, preşedintele ECPC, Francesco De Lorenzo, a declarat că a trimis o scrisoare comună premierului Victor Ponta şi ministrului Sănătăţii, Nicolae Băniciou, în care semnalează problemele bolnavilor de cancer din România.

Potrivit fostului preşedinte CNAS, accesul la radioterapie este cel mai scăzut dintre toate ţările europene şi trebuie găsită repede o soluţie 'pentru că, până la urmă, atunci când sunt pacienţi în stadiul de a face radioterapie, cei mai mulţi dintre ei chiar au o şansă de vindecare''. ''Medicamentele foarte scumpe, novative pentru cazurile grele de cancer prelungesc supravieţuirea, îmbunătăţesc starea, trebuie folosite, trebuie promovate, poate multe dintre ele nu vindecă, dar pacienţii care au nevoie de radioterapie de cele mai multe ori au o şansă de vindecare şi neavând acces la radioterapie e chiar o crimă să nu găseşti soluţii', a subliniat Buşoi.

În România sunt diagnosticaţi cu cancer peste 100.000 de oameni, potrivit fostului preşedinte al CNAS.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ