Cristian Socol: 1 iulie rămâne obiectivul Guvernului pentru reducerea CAS

| 03 iun, 2014

Reducerea CAS de la 1 iulie, îmbunătăţirea guvernanţei corporative la întreprinderile de stat şi aplicarea schemei de TVA redusă de la pâine şi la legume, fructe, produse bio şi carne, pe termen mediu reprezintă principalele teme de discuţie dintre Guvern și FMI, a anunțat consilierul premierului, Cristian Socol.

Reducerea contribuţiilor sociale de la 1 iulie, îmbunătăţirea guvernanţei corporative la întreprinderile de stat şi aplicarea schemei de TVA redusă de la pâine şi la legume, fructe, produse bio şi carne, pe termen mediu reprezintă principalele teme de discuţie dintre Guvern şi reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, a declarat marţi consilierul premierului, Cristian Socol.

'Premierul a avut o primă întâlnire ieri (luni - n.r.) cu FMI. Principala prioritate este reducerea CAS. România are una dintre cele mai mari poveri fiscale pe muncă. Chiar astăzi (marţi - n.r) a venit comunicatul referitor la şomaj. Acesta a scăzut, dar cu o pondere destul de mică. Vrem să reducem CAS odată pentru că este un stimulent pentru reducerea poverii fiscale, un stimulent pentru angajatori pentru a înfiinţa mai multe locuri de muncă, iar pe de altă parte s-a demonstrat că atunci când s-a redus CAS, în trecut, cu peste două procentuale a crescut şi conformarea voluntară. Cota implicită la CAS este destul de redusă. Adică, chiar dacă avem contribuţii mari, se colectează destul de puţin', a explicat Cristian Socol, citat de Agerpres.

El a precizat că 1 iulie rămâne obiectivul Guvernului pentru reducerea CAS. 'Negocierile vor fi dificile. De data aceasta noi vrem să schimbăm puţin paradigma, şi anume să ne uităm mai mult la efectele de multiplicare pe care o măsură le are în economie. Eu cred că este nevoie acum de relaxare fiscală în România, prudentă, fără să ieşim din tiparele angajamentelor cu Comisia Europeană şi FMI, dar este nevoie pentru că indicatorii legaţi de consum, de cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul arată un oarecare optimism şi atunci ar fi normal ca pe fondul unui început de relansare economică să vii şi cu măsuri de relaxare fiscală', a precizat consilierul premierului.

El a arătat că banii necesari pentru reducerea CAS vor veni din taxa pe stâlp, dar şi din îmbunătăţirea colectării la bugetul de stat unde, deocamdată, 'nu avem motive de optimism exagerat'. Pe baza acestor măsuri, ar exista resurse astfel încât măsura de reducere a CAS să fie luată, a explicat Socol.

În plus, el susţine că aplicarea, de la 1 iulie, a scutirii de impozit pe profitul reinvestit nu poate afecta decizia de reducere a CAS, deoarece este o măsură care va genera efecte de multiplicare mult mai mari decât efortul bugetar pe care îl presupune.

'Pe de altă parte, reducerea CAS va aduce şi ea, în timp, efecte de multiplicare în economie care, până la urmă, vor contrabalansa reducerile de venituri la buget cauzate de scăderea impozitului', a mai spus Cristian Socol.

El susţine că România ar trebui să dea dovadă de mai mult curaj în ceea ce priveşte relaxarea fiscală, pentru că acum tabloul macroeconomic permite lucrul acesta. 'Nu era posibil acum un an, probabil va fi foarte greu la anul pentru că vom intra sub chingile Tratatului Fiscal şi atunci se va găsi foarte greu spaţiu fiscal pentru relaxări chiar de amploare medie', a subliniat consilierul premierului.

Referindu-se la îmbunătăţirea guvernanţei corporative în companiile de stat, Socol a admis că rămâne un punct dificil în discuţiile cu FMI, dar există progrese în reducerea arieratelor atât la companiile de stat, cât şi la administraţiile locale şi la administraţia centrală. În plus, el spune că o îmbunătăţire a guvernanţei corporative presupune costuri sociale ridicate, alternativă pentru oamenii care şi-ar putea pierde locul de muncă şi, până la urmă, o slăbire a puterii intervenţioniste a statului în economie.

Consilierul premierului a mai spus că s-au făcut eforturi puternice pentru reducerea arieratelor companiilor de stat, inclusiv prin faptul că s-au dat din Trezorerie bani pentru plata arieratelor. 'Ieri (luni - n.r.) s-a luat măsura prin care Ministerul Finanţelor Publice va monitoriza evoluţia companiilor de stat, nu numai prin simpla aprobare a bugetului în Guvern, ci va monitoriza trimestrial şi semestrial indicatorii, deci se merge către un nivel mult mai adânc în restructurarea companiilor de stat', a adăugat Cristian Socol.

Un al treilea punct important în discuţiile cu FMI se referă la posibilitatea aplicării de TVA redusă, după modelul din panificaţie, şi la legume, fructe, produse bio şi apoi la carne, pe termen mediu.

O Misiune a Fondului Monetar Internaţional se află la Bucureşti, în perioada 2 - 16 iunie, pentru a treia evaluare a acordului stand-by de tip preventiv. Vizita FMI are loc împreună cu cea a echipelor Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale.

loading...

Ştirile orei

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ