Damele de catifea ale PDL au pus tunurile pe Ponta

| 10 noi, 2013

Nu îl invidiez pe premierul Victor Ponta. Pesemne că este o experiență frustrantă să fii nevoit să asculți periodic genul de texte și critici lipsite orice fundament real pe care opoziția le debitează periodic, indiferent de ce face guvernul.

Cei care în patru ani de guvernare nu au încercat nici măcar să salveze aparențele unui dialog cu opoziția de atunci, acum au devenit mari specialiști și fredonează același refren, cu pretenția să devină în cel mai scurt timp șlagăr.

Dacă guvernul propune reducerea TVA la alimentele de bază și creșterea salariului minim, că tot a lăsat geniala guvernare portocalie trei sferturi din cetățenii acestei țări în sărăcia cea mai lucie, nu e bine, sare MRU cu gura, Ponta dă pomeni electorale. Dacă guvernul stabilește noi taxe, disperat să acopere cumva găurile cumplite lăsate de 4 ani de guvernare teleghidată Boc via Băsescu, nu e bine, sare Roberta Anastase din colțișorul în care a zvârlit-o disprețul public, Ponta e vrăjitor și ”inventează noi taxe și impozite”. Oricum o dai, nu e bine. În primul rând, ceea ce toți acești comentatori nu mai menționează, nu e bine că populația a fost de altă părere și ei nu mai sunt acolo unde au fost: în fruntea bucatelor, în dregătorii înalte și călduțe și bine plătite. Domnule MRU, ați calculat la ce distanță se afla salariul dvs. de premier de salariul minim la acea dată? Vă credeți mai îndreptățit decât ceilalți cetățeni români să o huzuriți? De ce? V-ați pus vreodată problema că, în condițiile precise în care 4 ani de hegemonie liberal-democrată a adus România – creșterea salariului minim propusă de Ponta nu este o pomană electorală ci, mai degrabă, acordarea primului ajutor cuiva salvat de la înec iminent?

Doamna Anastase, dvs de sub care piatră ați mai ieșit la lumină? Cu certitudine că nu de sub cea aruncată de disprețul opiniei publice, căci aceea v-ar fi strivit cu siguranță. După episodul absolut indecent și impardonabil al măsluirii printr-o aritmetică partizană, dvs. nu mai aveți dreptul moral să inoportunați cetățenii acestei țări cu considerații. Ce căutați în Parlamentul acestei țări, instituția pe care o disprețuiți? Și dacă tot ați ajuns acolo, de ce nu vă identificați măcar resurse minime de bun simț, necesare pentru a păstra tăcerea și a nu mai strica estetica legislativului cu statura Dvs indecentă? Sunteți conștientă că pentru mult mai puțin decât ați făcut dvs. și colegii din PDL și guvernele acestuia, PNȚCD, un partid istoric al României, a fost șters de pe harta electorală? Ați scăpat de furia votului negativ prin artificii de calcul și legislație cu dedicație. Dar ulciorul nu merge de prea multe ori la apă, deci nu abuzați cu prezența Dvs. În atenția opiniei publice. Chiar nu aveți ce transmite cetățenilor acestei țări.

Ca o notă aparte la acești corifei ai criticilor distructive conform cărora nimic nu e bun, dacă nu e făcut de ei, să amintim ciudata replierea a celui mai controversat politician din România, Elena Udrea, ocupanta celui mai jos loc în graficele preferințelor românilor, imediat după Traian Băsescu. Cât timp populația a fost lăsată ruptă în fund de guvernările portocalii, Elena Udrea a rămas ruptă de realitate. De obicei ea se vede singură așa cum nu o vede nimeni, nici măcar din cercul de apropiați: bună, deșteaptă, capabilă. Numai potrivită pentru poziția supremă la Cotroceni. Potrivită, desigur, de Traian Băsescu. Acesta, în virtutea celor 10 ani de autocrație autoproclamată, se simte îndreptățit să lase tot felul de moștenitori pe ”tronul” președinției. Nu e de mirare că Udrea, cea care s-a și numit public ”urmașa lui Băsescu”, nutrește tot felul de idei hilare despre șansele pe care le-ar avea să mai convingă electoratul românesc să-i mai admire vestimentația o tură și din altă poziție decât cea de parlamentar. Până aici nimic nou, deci, a intrat în firescul lucrurilor de zi cu zi ca Elena Udrea să aibă derapaje onirice despre șansele proprii, maxime, cum altfel, în cursa prezidențială.

Recent însă, la îndemnul superior al înțeleptului de la Cotroceni, pesemne, Elena Udrea și-a luat o pauză în discursul auto-laudativ. Cum, mai nou, se cere să se speculeze orice fisură posibilă în constructul USL, inclusiv ambițioasa blondă a primit sarcina să introducă strâmbe și venin între Crin Antonescu și Victor Ponta, pe tema posibilei candidaturi prezidențiale a acestuia din urmă. Așa se face că Elena Udrea a înghițit și broasca aceasta – când l-a refuzat ea oare pe comandantul suprem fără de care se surpă țara?- fiind nevoită să îndulcească tonul referindu-se la premier și spunând că e doar țâfnos, dar nu e prost, a se înțelege de aici că, în opinia Udrei, ar avea șanse la prezidențiale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ