Daniel Barbu: Parlamentarii fac RAREORI legi. Cele mai multe sunt creaţii ale experţilor guvernamentali

| 24 sep, 16:42

Parlamentul nu e legislativ decât cu numele, rareori parlamentarii fac legile, cele mai multe dintre acestea fiind "creaţii ale experţilor guvernamentali", a susţinut vineri senatorul Daniel Barbu, în cadrul conferinţei "Guvernarea reprezentativă şi separaţia puterilor sub imperiul democraţiei", transmite Agerpres.

"Juriştii scriu legi opace pe care alţi jurişti, avocaţi, judecători, procurori trebuie să le desluşească şi să le aplice în cazuri concrete. Rareori parlamentarii fac legile. Ca o medie, în cele 28 de state europene, legile care se nasc din propunerile legislative ale parlamentarilor sunt 5% din ansamblul legislaţiei la nivel european, restul sunt creaţii guvernamentale sau mai precis ale experţilor guvernamentali în 99% din cazuri", a afirmat Daniel Barbu, în replică la criticile aduse de preşedintele AMR, Gabriela Baltag, în privinţa calităţii legilor şi eficienţei sau echităţii actului de justiţie.

În concluzie, a spus senatorul, nu parlamentarii trebuie ţinuţi de rău pentru caracterul "incoerent, confuz, contradictoriu, netransparent, al modului în care e redactat un act normativ". 

În intervenţiile lor, atât avocatul Ionel Haşotti, cât şi preşedintele AMR, Gabriela Baltag, au criticat faptul că cele patru coduri ale României (penal şi civil şi cele de procedură - n.r.) au fost adoptate fără dezbateri parlamentare şi au apreciat că ţara noastră are nevoie de alte coduri, un nou sistem judiciar, pentru că reforma în Justiţie a constituit un eşec. 

"Am fost afectat intelectual pentru că, pentru prima dată în istoria modernă a României, patru coduri au fost adoptate fără dezbateri. N-au protestat magistraţii, nu au protestat avocaţii, nu a protestat nimeni în faţa acestui derapaj democratic. Nici Cuza nu şi-a permis acest lucru, cu atât mai puţin cei care i-au succedat. Niciunul din codurile României nu a fost adoptat fără dezbateri parlamentare, inclusiv codurile din perioada lui Carol al II-lea", a afirmat Haşotti. 

El a adăugat că reforma în Justiţie a constituit un eşec, iar România are nevoie de un nou sistem judiciar. "Pentru că cel actual nu poate să ne ofere o perspectivă sigură în ceea ce priveşte generaţiile viitoare. Un nou sistem juridic şi judiciar poate fi construit prin efortul comun al practicienilor, al oamenilor politici", a arătat Haşotti. 

În intervenţia sa, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a afirmat că, la o eventuală revizuire a Constituţiei, "anumite prevederi trebuie să fie formulate mai clar, direct şi precis, care să nu fie supuse niciunei interpretări". 

"Sigur că Parlamentul va trebui să joace un rol foarte important. Şi Justiţia trebuie să beneficieze de independenţă deplină, puterile trebuie să fie separate, dar să colaboreze între ele", a subliniat Ciorbea. 

Senatul a organizat, miercuri şi joi, conferinţa cu tema "Guvernarea reprezentativă şi separaţia puterilor sub imperiul democraţiei". Dezbaterea, organizată sub egida preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este structurată pe două axe tematice: separaţia, independenţa şi controlul.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ